Reguli generale pentru deschiderea anului universitar și desfășurarea procesului educațional în noul an universitar

Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au elaborat Ordinul pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/ instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 prin care reglementează procedura și măsurile obligatorii privind prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 care se vor aplica în instituţiile de învăţământ, în scopul asigurării dreptului la învăţătură şi a dreptului la sănătate, pentru beneficiarii primari ai dreptului la învăţătură, studenţi şi personalul din sistemul naţional de învăţământ. Documentul a fost publicat, însă nu este încă semnat. Ordinul intră în vigoare doar după publicarea în Monitorul Oficial.

Ordinul comun stipulează următoarele prevederi cu privire la învățământul superior:

  • Modalitatea de desfășurare a activităților ce presupun prezența fizică a studenților în instituțiile de învățământ superior se decide în conformitate cu principiul autonomiei universitare, cu respectarea prevederilor legale aplicabile;
  • Scenariul de funcţionare al instituţiei de învăţământ pe parcursul anului universitar se va actualiza săptămânal, cu referinţă la fiecare zi de vineri, în funcţie de situația privind evoluţia epidemiologică publicată pe site-ul DSP;
  • Înainte de data începerii cursurilor universitare, în funcţie de situaţia epidemiologică, de particularităţile locale, de infrastructura, de specificul programelor de studiu şi de resursele umane ale fiecărei instituţii de învăţământ superior în parte, conducerea acesteia, cu consultarea senatului universitar, stabileşte aplicarea unuia dintre scenariile de organizare şi desfăşurare a activităţilor didactice, după cum urmează:
Scenariul 1: Participarea fizică în instituţia de învăţământ superior a tuturor studenţilor/ cursanţilor la toate activităţile didactice, conform programului de desfăşurare a acestora, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 1 m2 /student pentru orele de curs/ seminar
Scenariul 2: Participare în sistem mixt – prezența fizică și online, în funcție de specificul programelor de studiu, de infrastructura și de condițiile epidemiologice, conform procedurilor proprii fiecărei universități
Scenariul 3: Participarea tuturor studenţilor/cursanţilor la activităţi didactice online.
  • Sunt permise festivitățile de deschidere a anului școlar/universitar, organizate doar în exterior, cu purtarea obligatorie a măștii de protecție și fără ca durata acestora să depășească 1,5 ore;
  • Decizia de suspendare a activităţii didactice pentru unitățile de învățământ universitar care desfășoară activitate didactică ce presupune prezenţa fizică a studenţilor se dispune prin hotărâre a senatului universitar, în raport cu numărul de îmbolnăviri şi cu rezultatul anchetei epidemiologice realizate, cu avizul direcţiei de sănătate publică judeţene;
  • Reluarea activităţii didactice ce presupune prezenţa fizică a studenţilor, suspendată temporar, se dispune prin hotărârea senatului universitar, după consultarea și avizul DSP;
  • DSP are obligaţia să informeze instituţia de învăţământ superior şi cabinetul medical din cadrul acestora despre fiecare caz confirmat pozitiv în rândul studenților/personalului din instituţiile de învăţământ în vederea întreprinderii măsurilor necesare. Aceeași obligație o au personalul și studenții confirmați pozitiv;
  • Nu se vor prezenta la cursuri în instituția de învățământ: cei confirmaţi cu infecţie cu SARS-CoV-2, aflaţi în perioada de izolare la domiciliu; cei care sunt declaraţi contacţi direcți cu o persoană infectată cu SARS-CoV-2 și se află în carantină la domiciliu/carantină instituţionalizată; cei care au fost testați și așteaptă rezultatele sau locuiesc cu o persoană care a fost testată și care așteaptă rezultatele;
  • Instituțiile de învățământ pot emite norme proprii prin care să reglementeze măsuri complementare celor prevăzute de ordinul comun;
  • Instituțiile de învățământ superior trebuie să asigure permanent un stoc de rezervă de materiale de protecţie pentru studenți şi personal.

AI PÂNĂ LA 220 DE LEI REDUCERE LA PRIMA REZERVARE!

Opinia ta conteaza!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyright © 2012 Studentocratia. Toate drepturile rezervate.