A fost semnat contractul pentru construirea a două noi cămine studențești în campusul Universității din Oradea

Campusul Universității din Oradea continuă să se extindă cu încă două cămine studențești, respectiv C1 și C2, investiție finanțată din bugetul local al Primăriei Oradea. Licitația a fost câștigată de SC IGNA Construct SRL și are o valoare de aproape 30 de milioane de lei fără TVA. Proiectantul a început prima etapă din contract, respectiv elaborarea proiectului tehnic de execuție.


Cele două clădiri vor fi ridicate pe malul stâng al pârâului Peţa, între viitoarea Sală Polivalentă şi căminul C4, pe o suprafață de aproximativ 10.000 de mp, la care se mai adaugă 2.000 de mp spații verzi și alveole pentru arbori, 750 mp alei pietonale și 2.100 mp alei auto. Căminele vor avea 232 de camere și vor oferi 464 de locuri, în fiecare cameră urmând să fie repartizaţi doi studenţi.
Valoarea estimată a lucrărilor este de 29.888.089,90 lei fără TVA, iar valoarea acordului contractual este de 27.653.202 lei fără TVA. Durata contractului este de 26 de luni, din care 2 luni pentru faza de proiectare și 24 de luni faza de execuție. Lucrările ar urma să se finalizeze până la 1 octombrie 2023.
De asemenea, în cadrul proiectului s-a propus ca, odată cu construirea căminelor C1 şi C2 să se dezvolte, printr-un proiect aferent de rețele, toată partea de echipare edilitară şi de sistematizare verticală. Aceasta cuprinde: amenajarea căilor de circulație auto şi pietonală, echiparea cu reţele de apă-canal, termoficare și branşare la Staţia termică-geotermală S.T.G.O., reţea de electricitate (translatarea postului trafo) corelat cu proiectul urban de extindere a sistemului de circulație, de linii de tramvai şi rețeaua de gaze, astfel încât întreaga zonă Habitat 1, inclusiv căminul existent, să funcţioneze în parametri optimi.
Proiectul de construire a celor două cămine studenţeşti a fost anunţat în anul 2018, fiind parte dintr-un masterplan de reabilitare a campusului Universităţii din Oradea.

AI PÂNĂ LA 220 DE LEI REDUCERE LA PRIMA REZERVARE!

Comments

  1. Marius says:

    Dacă noile cămine se vor numi C1 și C2, atunci cum se vor redenumi vechile cămine C1 și C2 (existente deja)?

    Apreciază

Opinia ta conteaza!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyright © 2012 Studentocratia. Toate drepturile rezervate.