Prezența unor cadre didactice pe listele partidelor politice pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie a.c., ne arată rolul important pe care îl are Universitatea din Oradea în viața comunității bihorene. În acest sens, am considerat oportună realizarea unor interviuri cu aceștia, pentru a afla viziunea lor cu privire la sistemul de învățământ superior, Universitatea din Oradea și nevoile studenților.
Au fost contactate cadrele didactice aflate pe locuri considerate eligibile. Astfel, s-au trimis invitații următorilor: Florian BODOG, Aurel CĂUȘ, Adrian HATOS și Ioan MANG. Dintre cei numiți, singurul care nu a răspuns invitației noastre a fost domnul Ioan MANG.
Articolele vor fi publicare în măsura în care au fost realizate interviurile, respectiv au răspuns la setul de întrebări trimise. Pe această cale le mulțumim pentru colaborare!
Redacția Studentocratia
Studentocrația: Ce este educația și cum o vedeți d-voastră?
Adrian Hatos: Este o întrebare foarte generală și bineînțeles vă voi răspunde tot în termeni generali parafrazându-l pe Emil Durkheim care spunea că educația este modalitatea prin care societatea transmite în indivizi condițiile propriei existențe. Este ansamblul de acțiuni și organizații prin care societatea este construită pur și simplu în indivizi. Prin educație societatea se reproduce aproape holografic în fiecare dintre individ.
Studentocrația: Fără educație nici un alt sistem nu se poate dezvolta. Am dreptate?
Adrian Hatos: Tocmai pentru că la asta mă pricep, mă feresc să dau sentințe. Există un simț comun despre educație. Există foarte multe lucruri la care lumea nu se gândește legat de ce este educația sau de fapt nu vrea să se gândească. Simțul comun spune că educația este formarea tinerelor generații pentru piața muncii. E vorba de simțul comun de acum diferit de cel din urmă cu 100 de ani. Atunci educația era un aparat de stat prin care se produceau cetățeni gata să moară pentru națiune. Educația de masă a fost produsă în Europa pentru a uniformiza oamenii și a-i disciplina, foarte puțini s-au gândit în urmă cu 200 de ani la educație ca la un instrument de resurse umane, s-au gândit la ea ca la un instrument de formare patriotic-cetățenească dar în timp o mare parte din acestea s-au pierdut.
Școala e o mașinărie de făcut oameni pentru lumea modernă, la modul realist. Printre altele, ea te pregătește să înțelegi care este ierarhia clară a valorilor într-o societate iar aici pot apărea tensiuni. Suntem într-o perioadă de foarte rapide schimbări culturale. Școala transmite canonul. Nu pentru practică directă ci ca să știi. Să vezi ordinea lucrurilor și să înțelegi locul tău în lume. Nu e punctul meu de vedere, ci e însușit de la sociologul francez Pierre Bourdieu. Ei, canonul clasic care se predă încă în școlile românești s-ar putea să fi fost puternic depășit de evoluția societății dar și a culturii înalte românești, fapt care lasă multor intelectuali impresia că școala transmite valori desuete, ceea ce e în mare parte adevărat.
Studentocrația: Cum vedeți relația parlamentar – persoană cu funcție de conducere? Prin deținerea simultană a funcției de parlamentar cu o funcție de conducere în cadrul instituției de învățământ nu pierde Universitatea din autonomia, independența și rezistență față de anumită ideologie politică?
Spațiul universitar este considerat prin excelență un spațiu al independenței față de ideologii, doctrine politice sau orice tip de ingerințe.
Adrian Hatos: Universitatea este alcătuită din oameni educați și reflexivi care de obicei aderă la o ideologie. Cred că aici facem o confuzie între independența față de instituții și față de putere și independența față de ideologie. Universitățile nu sunt independente ideologic, ele sunt alcătuite din oameni care au interese și opțiuni, pe care și le exprimă.
Municipalitatea liberală ajută și are un interes foarte mare în UO, chiar mai mare decât se vede, însă interesul acesta atât de mare nu este unul motivat explicit ideologic, ci de necesitățile de dezvoltare ale regiunii. Pentru că, după 8 ani de dezvoltare manufacturieră bazată pe atragerea de investiții și crearea de locuri de muncă în sectoare relativ prost-plătite, s-a înțeles că next level înseamnă slujbe mai bine plătite pentru care ai nevoie de oameni calificați, deci trebuie întărită Universitatea.
Legat de deținerea simultană a funcției de parlamentar cu o funcție de conducere în cadrul instituției de învățământ, nu știu încă, trebuie să văd, m-am gândit, am mai discutat și cu colegii despre asta. E un departament cu 6 oameni din care doar 3 titulari. Așadar pericolul „politizării” sau „ideologizării” instituției este minim. În orice caz, vom hotărî împreună cu colegii ce vom face mai departe.
Studentocrația: Cum vedeți acordarea a 6% din PIB pentru educație cum era prevăzută în Pactul Național pentru Educație. Veți susține public acordarea a 6% din PIB pentru educație?
Adrian Hatos: Da, totdeauna am zis că trebuie 6% pentru Educație, totdeauna l-am lăudat pe Miclea că și-a dat demisia în momentul în care n-a primit bugetul acesta când era ministru al educației. Și sincer n-am înțeles de ce nu s-a respectat prevederea asta din Legea Educației, așa că aștept și eu să ajung acolo, în Parlament, iar la partea de discuție a bugetului să mi se explice de ce. Nu înțeleg, de exemplu, nici de ce bugetul la cercetare este cât este, 0,1 – 0,2% din PIB, oricum mai aproape de 0 decât de 1. Am înțeles că PIB-ul nominal a crescut, dar noi vrem ca educația să progreseze mult mai repede decât a progresat PIB-ul în general iar aici aștept explicații. Din poziția de parlamentar cred că voi obține mai degrabă niște explicații, eu până acum nu am reușit să înțeleg.
Studentocrația: În contextul în care activitatea educațională se desfășoară exclusiv online, considerați că ar fi justificată reducerea taxei de școlarizare până la reluarea activităților față-n față.
Adrian Hatos: Poate că da. Trebuie să vedem structura costurilor pe care le susține Universitatea. Cred că costurile cu întreținerea spațiilor, curent și alte materiale logistice, care sunt mai scăzute în perioada pandemiei, nu sunt atât de mari. Cele mai mari costuri sunt cele salariale. Salariile s-au plătit în continuare în universitate. Dacă e să mă raportez la activitatea mea și a colegilor, din câte cunosc profesorii au muncit mai mult în perioada de pandemie fără să ceară o creștere a salariului. Chiar dacă eficiența predării online e discutabilă, la o simplă predare sincron trebuie să încarci și materiale pe platformă, trebuie să elaborezi documente suport pentru activități auto-ghidate angajante, pentru ca studenții să facă teme, să rezolve teste, să elaboreze materiale creative, nu copiind de pe ici colo, ori asta înseamnă muncă care e un pic mai mult, iar această muncă suplimentară a profesorilor nu a fost plătită în plus.
Așa că, poate reducerea de care vorbim nu ar fi chiar semnificativă.
Studentocrația: Studenții au muncit mai mult sau mai puțin în această perioadă?
Adrian Hatos: Nu îmi dau seama foarte exact,dacă profesorii au muncit mai mult, cred că studenților însă le-a fost destul de bine din anumite puncte de vedere. Adică au avut acces la cunoaștere într-un context destul de dificil, dar totuși au putut învăța, plus că mulți studenți care altfel nu puteau veni la facultate în perioada on-site, acum dacă mă raportez la mine și la cursurile pe care le susțin, am aproape întotdeauna mai mulți studenți la cursurile online decât în perioada în care le făceam la facultate. Dar sunt, evident, și dezavantaje iar studenții suportă și ei costuri ale educației online: izolare (studenții din anul I încă nu au putut să se cunoască), efecte negative asupra sănătății fizice și mentale, inclusiv stări de panică și anxietate șamd. Poate că nu au muncit mai mult dar starea de spirit este în general proastă și toată lumea așteaptă să se întoarcă în campus cât mai degrabă.
Studentocrația: Credeți că ar fi necesară o Bibliotecă Națională Digitală, mai ales în contextul actual?
Adrian Hatos: Biblioteca Națională digitală parțial există. Se cheamă Google. Tot ce e material pe internet este indexat de Google. Într-adevăr sunt baze de date care sunt sub embargo și pentru acelea ai nevoie de acces special, pentru asta plătești de pildă în plus pentru serviciile anti-plagiat. Dar da, ar trebui digitalizat tot ce s-a produs oficial ca text în România, dar și imagini, tablouri etc., măcar pentru stocarea electronică a memoriei colective.
Părerea mea este că e nevoie urgent și de altceva, e nevoie ca universitatea să pună la dispoziția tuturor profesorilor program anti-plagiat, iar verificarea referatelor, a tuturor lucrărilor la toate nivelurile, licență, masterat și doctorat să fie parte din toate activitățile de evaluare, când e cazul.
Studentocrația: Vă rugăm să enumerați pe scurt câteva proiecte pe care le veți susține în calitate de parlamentar.
Adrian Hatos: 1. În primul rând, voi susține orice creștere a finanțării educației și cercetării. Nivelurile actuale ale bugetelor celor două domenii ne plasează pe ultimele locuri din Uniunea Europeană și le împiedică dezvoltare.
2. O chestie simplă, pe care am constat-o și încercăm să o rezolvăm de 8 ani de când sunt în Consiliul Național de Statistică și Prognoză a Învățământului Superior, este corelarea RMU cu REVISAL, a bazei de date cu studenții, cu baza de date care conține contractele de muncă din România și, dacă se poate, și cu ANAF-ul. Păi de ce să facem tot felul de anchete, studii, sondaje, când datele sunt chiar acolo? Interconectarea bazelor de date este o mare bătaie de cap în România, instituțiile refuză să colaboreze una cu cealaltă și invocă orice temei sau absența vreunei obligații legale de a coopera pentru aceasta. Avem o cultură a neîncrederii inclusiv în relațiile dintre instituții.
3. Aș operaționaliza cum trebuie RMUR (Registrul Matricol Unic al Universităților din România). Universitățile – nu e cazul Universității din Oradea – au probleme cu raportarea datelor către RMU. Dacă universitățile ar raporta la timp datele în RMU s-ar putea renunța la o parte din alte raportări pe care Ministerul le cere universităților.
4. Sprijin pentru înființarea Caselor de Cultură a Studenților. De altfel, am vorbit și cu domnul primar Florin Birta, este și în programul de guvernare, se va face Casă de Cultură a Studenților la Oradea.
Sper că va fi un Hub care se va numi Casă de Cultură a Studenților pentru că așa cer anumite reglementări. Am văzut Hub la Universitatea din Glasgow, în urmă cu 10 ani, m-a inspirat. Acest tip de instituții pot fi realizate din fonduri publice și totuși să reușească să anime viața studențească. Dar pentru a reuși o astfel de animație îți trebuie o anumită energie, pe care nu o ai prin definiție într-o așa-zisă Casă de Cultură, care sugerează o instituție ponosită de sorginte comunistă. Îți trebuie open-space-uri, în general infrastructură care să fie la dispoziția grupurilor de studenți cu inițiativă, dar și un management și oameni pregătiți să ducă chestia asta. Ne trebuie oricum un centru de conferințe și de evenimente la universitate.
Studentocrația: Ce are și ce-i lipsește Universității din Oradea acum?
Adrian Hatos: Are toate facultățile și specializările acreditate pentru o universitate mare (sincer, n-avem de ce să ne plângem). Avem avantajul că există o arie de colectare/recrutare foarte mare a viitorilor studenți. Avem profesori și cercetători mulți, buni – ceea ce se vede și din faptul că avem destul de bune rezultate de cercetare. E adevărat că în ultima vreme lucrurile nu au mers foarte bine din acest punct de vedere, dar asta e și din cauza faptului că finanțarea cercetării din granturi competitive a scăzut. Avem și un foarte mare avantaj că autorităților locale ne susțin. Problema e cum valorifici susținerea asta a primăriei și a Consiliului Județean. Sunt în diverse faze de implementare niște proiecte foarte mari care în mod normal ar trebui să îmbunătățească infrastructura din campus și potențialul în domeniul cercetării și al învățării, radical.
Studentocrația: Ce ne lipsește?
Adrian Hatos: Mai puține decât crede lumea. Ne lipsește în primul rând o imagine bună, care să ne permită să atragem studenții sau să păstrăm studenții buni din regiune. Ne pleacă anual între 25-35% dintre absolvenții de liceu din județ în alte centre universitare. Cei mai mulți pleacă la Cluj. Aceștia [cei care pleacă] sunt, sper să nu se supere nimeni, cei mai buni potențiali studenți din regiunea noastră. Ar trebui să facem foarte multe eforturi ca să-i păstrăm aici pentru că, o universitate este bună atât timp cât are studenți buni. Studenții buni îi motivează și pe profesori să se autodepășească. Studenții buni sunt studenții motivați, studenții care sunt pasionați, și care pot să țină licărul acela de pasiune și la profesor. E ca în dragoste, nu poți să iubești la nesfârșit numai tu, trebuie și un pic de reciprocitate din punctul acesta de vedere. Iar noi trebuie să avem studenți motivați și pentru asta trebuie o imagine bună, iar aceasta se creează, prin excelența pe care o expune.
Ce nu mai avem? Nu avem o viață studențească vibrantă! Asta este o problemă. Iar lipsa vieții studențești vibrante este corelată cu ce am zis mai înainte.
Studentocrația: Cum vedeți absolventul Universității din Oradea? Este pregătit acesta pentru trecerea la câmpul muncii?
Adrian Hatos: E discutabil. În România, în general sistemul de învățământ nu este de genul aceluia care pregătește studenții pentru piața muncii direct. Pot să spun că studenții absolvenți ai Universității din Oradea sunt la fel de pregătiți ca toți absolvenții din universitățile din România.
Și cred că nici nu ar trebui să ne punem problema așa, deși știu că așa este moda… Părerea mea este că, universitatea nu e o școală profesională și nici vocațională… nu te poți pregăti doar pentru un anumit tip de carieră, sunt o grămadă de cariere posibile… Eventual ar trebui transformat și întărit ciclul masteral care ar trebui să fie cel de profesionalizare dar la noi are încă un statut incert. În principiu, cred că o universitate trebuie în primul rând să își respecte curriculumul iar cursurile stabilite să se țină bine și, pe de altă parte, să satisfacă partea de selecție a celor mai talentați și motivați și să contribuie la formarea și/sau transmiterea de competențe transversale. Pe piața muncii private contează foarte mult competențele transversale. Asta așteaptă un angajator de la un absolvent în primul rând: persoane dispuse și capabile să învețe, rezistente la presiune și în stare să lucreze în echipe diverse.
În opinia mea, aparent paradoxală și naivă, cei mai pregătiți pentru piața muncii sunt cei care se gândesc cel mai puțin la piața muncii și care în schimb își fac cu pasiune treaba, no matter what. Cineva talentat, dedicat și serios va fi imediat remarcat ca potențial asset iar ofertele nu vor întârzia. Pe mulți tineri îi costă foarte mult pe termen lung exact atitudinea tranzacțională de tip „mie ce-mi iese, la ce îmi folosește?” care îi face să trateze superficial foarte multe din sarcinile de la universitate și, în general, provocările vieții.
Bun, sărind la ce e de făcut, sunt și probleme concrete în conținuturile noastre care ar putea fi actualizate iar aici unele reglementări nu ar strica. Părerea mea este că în domeniul standardelor de autorizare și acreditare a programelor de studii avem o practică exagerat de centralizată care nu prea lasă loc inițiativelor locale și celor specifice. Aici ar fi nevoie, de fapt, de o oarecare dereglementare. În plus, partea de autorizare și de livrare de programe de formare continuă la universități mi se pare iar, foarte stufoasă și nu foarte atractivă, ori în acest domeniu universitățile ar putea avea un rol foarte important.
Studentocrația: Puteți să ne descrieți cum vedeți Universitatea din Oradea 2030?
Adrian Hatos: Ar trebui să fie un loc unde cei mai deștepți și harnici tineri din județ și din regiune, chiar și din afară, și-ar dori să învețe. În care să fie săli de curs, amfiteatre și laboratoare foarte comode, unde să îți vină să stai la nesfârșit, cu servicii studențești pentru învățare, divertisment și pentru cultură care să te îndemne să participi dar și un loc unde, să te întâlnești cu ceilalți colegi, cu o bibliotecă care să fie deschisă toată noaptea, unde să poți să stai să poți studia. Biblioteca ar trebui să se transforme într-un centru de învățare. Cu fotolii, canapele, plante, spații confortabile unde studenții lucrează, dar dacă obosesc se întind, beau o cafea, chiar dorm, deci să nu fie închisă. Mi-ar plăcea să văd studenții lucrând și distrându-se în campus. Universitatea trebuie să fie un loc care să te facă să stai, să fii acolo și să vrei să înveți.
Universitatea trebuie să fie, pe de altă parte, un loc către care comunitatea să se îndrepte cu speranță că se pot rezolva probleme tehnice, antreprenoriale, științifice sau de politică. Asta înseamnă practic centru de dezvoltare. Ar trebui ca universitatea să își pună resursele la dispoziția comunități: să ai un centru de conferințe, unde organizezi întâlniri, seminare, workshop-uri, unde să vină autorități locale, ONG-uri, etc. pentru că tu ești universitate, ai oameni deștepți și pregătiți oricând să modereze, să inoveze, să dezvolte, etc.
Studentocrația: Va avea Universitatea din Oradea în 2030 o imagine mai bună?
Adrian Hatos: Da, cu siguranță. Pentru că „volens nolens” universitatea va trebui să se deschidă către comunitate. Comunitatea va da foarte multe universității, iar astfel comunitatea va cunoaște mai bine universitatea, iar toate acestea vor duce la o imagine mai bună. Aici sunt oameni buni și capabili care pot să îmbunătățească imaginea, care pot promova excelența din toate punctele de vedere.
Concluzie:
Eu visez la un viitor apropiat în care cei mai talentați tineri din regiune să studieze la UO și UO să fie acceptată în mod oficial ca fiind motorul dezvoltării orașului și al regiunii iar pentru asta avem nevoie și de modificări legislative, de susținere din partea autorităților locale și de un management universitar care să facă posibil așa ceva, inclusiv promovarea excelenței. Aș zice promovarea cu obstinație a excelenței.
Studentocraţia 
Opinia ta conteaza!