Update: Modificările propuse au fost aprobate de Senatul universitar. În plină pandemie, Universitatea din Oradea își mărește conducerea executivă. Dezbatere pentru modificarea Cartei universitare

Scris de Rebeca Ungur

UPDATE 23 noiembrie 2020: Propunerea pentru modificarea art. 22 din Regulamentul de organizare și desfășurare a alegerilor și concursurilor pentru structurile și funcțiile de conducere la Universitatea din Oradea au fost aprobate de Senatul universitar în ședința din 23 noiembrie 2020.

În cadrul ședinței din 19.10.2020 Consiliul de Administrație al Universității din Oradea a decis să înainteze Senatului universitar propunerea de modificarea a Cartei Universității. Modificarea vizează art. 22 din Regulamentul de organizare și desfășurare a alegerilor și concursurilor pentru structurile și funcțiile de conducere la Universitatea din Oradea, anexa 2 la Cartă și anume numărul de prodecani.

Regulamentul în vigoare prevede constituirea unui post de prodecan la cel puțin 500 de studenți, iar modificarea vizează eliminarea acestei prevederi și instituirea unei noi excepții. Forma supusă dezbaterii comunității universitare este: 

Posturile de prodecani se înființează la începutul anului universitar în care se organizează alegerile, ținând seama de numărul de studenți, după următoarea grilă:

la facultăți cu 500-1000 de studenți – 1 prodecan;

la facultăți cu până la 1000 de studenți inclusiv – 1 prodecan;

– la facultățile cu 1001-2000 de studenți – 2 prodecani;

– la facultățile cu peste 2000 de studenți – 3 prodecani,

Prin excepție, Facultatea de Medicină și Farmacie poate înființa un post de prodecan pentru activitățile cu studenții de la rezidențiat, iar Facultatea de Protecția Mediului poate înființa un post de prodecan pentru coordonarea organizării activităților didactice și de cercetare de la Stațiunea Pomicolă, Fondul Cinegetic Pietroasa, Parcul Dendrologic Gurahonț etc.

În urma modificărilor propuse, ar urma să se înființeze trei posturi de prodecan, câte unul la Facultățile de Inginerie Energetică și Management Industrial, Facultatea de Protecția Mediului, respectiv Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”.

Analizând situația privind funcțiile plătite la Universitatea din Oradea la data de 30 septembrie 2020, elaborată conform art. 33 din Legea 153/2007 constatăm că salariul lunar al unui prodecan începe de la 11.842 de lei (brut), la care se adăuga aproximativ 1.123 de lei/lună spor de suprasolicitare neuropsihică, 950 de lei/lună indemnizație pentru titlul științific de doctor și eventual, spor de conducere de doctorat. De asemenea, se adaugă vouchere de vacanță în valoare de 1.450 lei/an, respectiv indemnizație de hrană în valoare de 4.164 de lei/an. Totalizând, un nou post de prodecan va greva bugetul instituției cu cheltuieli lunare de 13.915 lei sau cheltuieli anuale de 166.980 lei. Prin urmare, cele trei posturi de prodecan ar însemna o cheltuială suplimentară anuală în valoare de 500.940 lei.

În urma solicitării Consiliului de Administrație al Universității din Oradea, prin hotărâre a Senatului Universitar (punctul 34) au fost stabilite datele de 11 – 16 noiembrie 2020, pentru dezbaterea publică a propunerilor de modificare a regulamentului de alegeri, parte integrantă a Cartei Universității din Oradea. Dezbaterea va avea loc online, pe platforma ZOOM, astfel:                       

  • miercuri, 11 noiembrie 2020 de la ora 11:00
  • luni, 16 noiembrie 2020 de la ora 11:00.

Studenții care doresc să participe la dezbatere sunt rugați să ne trimită adresa lor de e-mail în mesaj privat pe pagina de facebook Studentocrația, până cel târziu la ora 15.00!.

AI PÂNĂ LA 220 DE LEI REDUCERE LA PRIMA REZERVARE!

Opinia ta conteaza!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyright © 2012 Studentocratia. Toate drepturile rezervate.