ANOSR solicită Guvernului României prioritizarea investiției în educație

anosr_guvernAlianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a participat în data de 9 decembrie 2019 la o întâlnire cu premierul României, Ludovic Orban, vicepremierul, Raluca Turcan, ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, și ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu.

În contextul în care reprezentanții guvernului au afirmat public că se conturează Legea bugetului de stat, ANOSR a prezentat o serie de propuneri ce ar trebui cuprinse în următorul exercițiu bugetar. De asemenea, au adus în discuție subiecte privind etica și integritatea academică și calitatea programelor de studii.

În ceea ce privește finanțarea învățământului superior, au prezentat solicitările federației ce doresc studenții a fi implementate în Legea bugetului de stat pentru anul 2020. Asumările reprezentanților guvernului au fost următoarele:

  • Suplimentarea fondului de burse existent pentru a acoperi necesitatea creșterii cuantumului burselor studenților români de pretutindeni;
  • Creșterea substanțială a subvenției cămine-cantine;
  • Suplimentarea bugetului pentru taberele studențești astfel încât să existe o prelungire a sejurului;
  • Menținerea facilităților pe care studenții le au la transportul feroviar intern.

În legătură cu etica și integritatea academicăANOSR a solicitat adoptarea unor norme privind sancționarea școlilor doctorale indiferent de numărul de teze de doctorat descoperite ca fiind plagiate. Mai mult decât atât, au tras un semnal de alarmă cu privire la activitatea Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU), pe care o consideră ca fiind defectuoasă. Acesta a efectuat un proces de audit al comisiilor de etică din universitățile din țară, dar până la acest moment nu au fost prezentate concluziile acestui proces și nici recomandările pe care ar fi trebuit să le ofere pentru a îmbunătăți activitatea comisiilor. În plus, consideră necesară urgentarea redactării și adoptării unui cod de etică și integritate academică, așa cum prevede Legea nr.1/2011 a educației naționale.

Propunerile ANOSR pentru Legea bugetului de stat pentru anul 2020

„În speranța îmbunătățirii calității vieții studenților din România și a învățământului superior românesc am pornit o serie de discuții cu reprezentanții Guvernului României, pe care le vom continua până la implementarea asumărilor din această primă întâlnire.”, a declarat Petrișor-Laurențiu ȚUCĂ, Președinte ANOSR.

sursa: www.anosr.ro

 

AI PÂNĂ LA 220 DE LEI REDUCERE LA PRIMA REZERVARE!

Opinia ta conteaza!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyright © 2012 Studentocratia. Toate drepturile rezervate.