Ce înseamnă să fii student în Consiliul Facultății?

maxresdefault

Scris de Andreea Beatrix Pantiloi

Pentru început, nu îți depune candidatura în Consiliul Facultății doar pentru că „dă bine la CV”. Studenții care te vor vota își vor pune toată încrederea în tine.

În debutul mandatului te vei simți intimidat de faptul că, inevitabil vor fi mai mulți profesori decât studenți. Regulamentul specifică faptul că componența Consiliului Facultății este de 75% cadre didactice și minim 25% studenți. S-ar putea să ai o surpriză la prima ședință, te vei vedea micuț și neînsemnat. Dar nu e chiar așa, dacă ești bine informat, vei avea mereu ceva de spus.

Statutul de membru în Consiliu îți cere să fii responsabil și să ai mereu urechile „ciulite”și să cunoști aspecte din Legea Educației, Statutul Studentului și alte regulamente. De ce? Pentru că tu reprezinți studenții din facultatea ta, iar studenții au câteodată probleme. Probleme de genul: care sunt criteriile pentru bursa de performanță ? Cum pot să beneficiez de un loc în cămin? Dar despre bursele sociale ce îmi poți spune? etc. Ca să nu fi pus în mare încurcătură, înainte să ocupi postul de membru, trebuie, fără doar și poate, să consulți regulamentele disponibile pe site-ul Universității.

Chiar dacă studenții nu îți vor pune prea multe întrebări, tu trebuie să fi pregătit cu argumente pro sau contra față de deciziile luate în Consiliul Facultății tale. Să te asiguri că deciziile pentru care votezi și semnezi nu sunt la limita legii. Ai așadar o obligație legală de a fi informat.

O altă obligație e să-ți informezi propriii colegi despre deciziile luate în Consiliu, atâta vreme cât studenții sunt afectați în mod direct. Chiar dacă uneori nu te poți opune, obligația morală de a-ți informa colegii e primordială.

Așadar, cea mai mare responsabilitate a ta e aceea de a te asigura că se aplică regulamentele și că drepturile colegilor tăi nu sunt încălcate.

Știu că ai un beneficiu direct, prioritate la distribuirea locurilor în căminele studențești și reducere de 50%, plus te dezvolți pe termen lung, îți îmbunătățești abilitățile de argumentare și de comunicare. Poți dezvolta proiecte la nivelul facultății, împreună cu alți colegi. Poți aduce propuneri de schimbare, bineînțeles argumentate. Beneficiul studentului din Consiliul Facultății e mai de grabă de natură sufletească, că e acolo pentru colegii lui. Deci altruismul trebuie să fie o calitate ridicată la nivel de artă pentru viitorul student membru în Consiliu.

Îndrăzniți să vă reprezentați colegii cu deminate și când facultățile voastre vor anunța alegerile, candidați și arătați-le colegilor voștri de ce sunteți cei mai buni pentru a-i reprezenta.

 

Sursa foto

AI PÂNĂ LA 220 DE LEI REDUCERE LA PRIMA REZERVARE!

Opinia ta conteaza!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyright © 2012 Studentocratia. Toate drepturile rezervate.