Solidaritate. Pentru că mâine poate veți fi în locul nostru
Asociațiile studențești din cadrul Universității din Oradea se alătură demersului inițiat de către studenții reprezentanți în Senatul Universității din Oradea și se solidarizează cu aceștia, solicitând demisia imediată a președintelui Senatului Universității din Oradea, prof. univ. dr. Sorin Curilă.
Considerăm că prin refuzul constant de a supune la vot propunerile membrilor Senatului universitar s-a încălcat grav principiul libertății academice. Membrii Senatului nu au fost lăsați în mod repetat să își exprime părerea prin vot. Acest lucru este cu atât mai grav cu cât, conform Legii Educației, Senatul universitar garantează libertatea academică.
Membrii Senatului universitar care au solicitat supunerea la vot a propunerilor inițiate și discutate anterior au fost puși în situația de a nu-și putea exercita drepturile conferite de reglementările interne. În acest sens, vă aducem în vedere art. 11 din Regulamentul de organizare și funcționare a Senatului Universității din Oradea coroborat cu art. 17 din Codul de Etică și Deontologie Universitară.
De asemenea, facem un apel public către comunitatea universitară orădeană de a se alătura demersului inițiat de către studenți și de a se delimita de acțiunile domnului prof. univ. dr. Sorin Curilă.
Scrisoarea publică în format PDF poate fi descărcată de aici!
Oradea, 19 decembrie 2018
ARISE – Asociația Studenților la Relații Internaționale și Studii Europene
AIESEC Oradea – International Association of Students in Economic and Commercial Sciences
AGSM – Asociația Geografică “Simion Mehedinți”
ASEB – Asociatia studentilor și elevilor basarabeni din Oradea
ASEO – Asociația Studenților Economiști din Oradea
ASFO – Asociația Studenților Farmaciști din Oradea
ASI – Asociația „Gheorghe Șincai” a studenților în Istorie
ASIO – Asociația Studenților Ingineri din Oradea
ASMO – Asociația Studenților Mediciniști din Oradea
ASPO – Asociația Studenților la Psihologie din Oradea
ASSO – Asociația Studenților Stomatologi din Oradea
ASUO – Asociația Studenților Universității din Oradea
ELSA Oradea – The European Law Students
Association
StArtIng – Asociația Studenților Arhitecți și Ingineri din
Oradea
USO – Uniunea Studentilor din Oradea
Care sunt acele propuneri?
ApreciazăApreciază