Realizează-te în Oradea! Primăria Oradea va investi în elevii și studenții talentați în domeniul IT

DSC_0573.JPGPrimarul Ilie Bolojan împreună cu directorul economic al Direcției Economice din Primăria Oradea, Eduard Florea au susținut în 19 octombrie, o conferință de presă în care au prezentat principalele măsuri de sprijinire a domeniului IT în municipiul Oradea. Aceste măsuri se regăsesc în programul „Realizează-te în Oradea!”, al cărui obiectiv principal este creșterea gradului de  interacțiune între municipalitate, liceele orădene, universitate și firmele orădene consacrate din domeniul IT, oferind o șansă reală tinerilor de a rămâne sau de a reveni în Oradea.

În acest moment, programul „Realizează-te în Oradea!” cuprinde următoarele măsuri:

  1. Acordarea de burse elevilor din clasele a XI-a și a XII-a, înscriși la liceele/colegiile din învățământul preuniversitar de stat din rețeaua școlară a Municipiului Oradea, profilul real, specializarea matematică/informatică, în sumă de 200 lei lună. Bursa va fi finanțată din bugetul local al Municipiului Oradea și se va acorda  elevilor din clasa a XI-a, începând cu semestrul II (din luna februarie a anului), iar pentru elevii din clasele de a XII-a pe tot parcursul anului școlar. Pentru anul școlar 2018-2019, bursele se vor acorda atât pentru clasa a XI-a cât și pentru clasa a XII-a, începând din luna februarie a anului 2019.
  2. Alocarea de fonduri din bugetul local pentru sprijinirea studenților din alte localități înscriși la universitățile din Oradea, nivel/studii universitare de licență care învață la specializări cu un curriculum axat pe domeniul IT, pentru acoperirea cheltuielilor cu cazarea și masa.
  3. Acordarea de facilități fiscale (reducerea impozitului pe clădiri) pentru imobilele în care își desfășoară activitatea firmele de IT. Măsura urmează a fi implementată începând cu 1 ianuarie 2019 printr-o schemă de minimis pentru contribuabilii bugetului local al Municipiului Oradea care beneficiază de reducerea impozitului pe clădiri utilizate de firme de IT, schemă aprobată în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
  4. Constituirea unui fond de investiții local, constituit din aportul Municipiului Oradea și al unor companii din domeniul tech, cu scopul sprijinirii firmelor locale de tip start-up din domeniul IT. Fondul de investiții va fi administrat de o societate comercială pe acțiuni înființată de Municipiul Oradea (prin Agenția de Dezvoltare Locală Oradea) împreună cu companii cu experiență în domeniul IT&C.

Într-o primă fază, programul „Realizează-te în Oradea!”  va intra în dezbatere publică, probabil va suferi unele modificări, după care va fi supus aprobării Consiliului Local.

Sursa: oradea.ro 

AI PÂNĂ LA 220 DE LEI REDUCERE LA PRIMA REZERVARE!

Opinia ta conteaza!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyright © 2012 Studentocratia. Toate drepturile rezervate.