ANOSR solicită Guvernului României, respectiv coaliției de guvernare, respectarea angajamentele luate față de studenți

solicitare-angajamenteAlianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită Guvernului României, respectiv coaliției de guvernare, să respecte angajamentele luate față de studenți în timpul campaniei electorale din toamna anului 2016. Cele două partide care au câștigat votul popular la precedentele alegeri și-au luat în scris o serie de asumări, inclusiv financiare, în cadrul campaniei ANOSR Viitorul Implică Studenți (V.I.S.), iar acum, în pragul primei rectificări bugetare, ne dorim ca aceasta să prevadă și cheltuielile bugetare necesare pentru implementarea obiectivelor asumate.

Concret, asumările Partidului Social Democrat, semnate de președintele Liviu Dragnea, prevedeau ca în Legea bugetului de stat pentru anul 2017 să se regăsească:

  • creșterea alocației pentru burse studențești la valoarea de 201 lei/student bugetat;
  • suplimentarea cu cel puțin 144.370.755,1 lei a fondului pentru acordarea subvenției cămine-cantine, în vederea dublării acesteia;
  • finanțarea de bază în anii 2017-2018 să ajungă până la suma de 6.522 lei/student echivalent (presupune o creștere de 2.287.136.247,26 lei), însă promisiunea Ministerului Finanțelor Publice pentru acest an a fost de o creștere cu încă cel puțin 300.000.000 lei, în urma rectificării bugetare;
  • alocarea unui buget de 44.000.000 lei în vederea subvenționării transportului local al studenților cu mijloace de transport în comun, presupunând o creștere de aproximativ 18.000.000 lei față de anul trecut;
  • suplimentarea cu 2.000.000 lei a fondului pentru tabere studențești, gestionat de Ministerul Tineretului și Sportului.

De asemenea, în urma adoptării de către Parlamentul României a amendamentului ANOSR la Legea Educației Naționale nr. 1/2011, care prevede acordarea burselor studențești pe tot parcursul anului, suma care ar trebui să fie alocată pentru acestea ar trebui să fie de minimum 654.013.800 lei, fiind necesară o suplimentare de cel puțin 201.654.255 lei față de fondurile alocate inițial către Ministerul Educației Naționale în acest sens prin legea bugetului de stat.

În plus, solicităm creșterea fondului de burse acordat studenților bursieri ai statului român, acordat în cea mai mare parte colegilor români de pretutindeni (etnicii români din Republica Moldova, Ucraina, Serbia ș.a.), dat fiind faptul că nu s-a mai înregistrat o creștere a acestora din 2008. Bursa de care beneficiază aceștia în prezent fiind de 65 de euro pentru ciclul licență75 de euro pentru ciclul de master, respectiv 85 de euro pentru studenții doctoranzi. În prezent, nicio bursă oferită studenților din România nu poate fi mai mică de 578 lei, în conformitate cu Legea Educației Naționale nr. 1/2011, asistând astfel la o situație de discriminare și puternică inechitate în raport cu studenții bursieri ai statului român.

ANOSR solicită creșterea acestor burse la valoarea a cel puțin jumătate din salariul minim pe economie brut, 725 lei, impactul bugetar pe care această măsură l-ar avea fiind o suplimentare de 23.376.792 lei pentru primele trei luni din anul universitar 2017/2018, respectiv 70.130.378 lei pentru anul 2018, fondul total care ar fi alocat în anul viitor urmând să fie de 103.196.500 lei. Această măsură trebuie privită și prin prisma faptului că vom celebra în 2018un veac de la constituirea statului național român unitarGuvernul României fiind direct responsabil pentru bunăstarea și educația românilor de pretutindeni.

Apreciem faptul că, până în momentul de față, coaliția de guvernare și-a respectat o parte dintre angajamentele luate faţă de studenţi, menționând aici creșterea semnificativă a burselor studențești și acordarea transportului feroviar gratuit. Din păcate, aceste două angajamente sunt și singurele care au fost cuprinse în Legea bugetului de stat pentru anul 2017, existând însă promisiuni ca restul să fie acordate o dată cu prima rectificare bugetară.

Efectele acestor măsuri sunt pozitive nu doar pentru studenți, întrucât, spre exemplu, Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” a înregistrat un profit de 64 milioane lei după primele șapte luni, datorat în mare parte creșterii semnificative a numărului de pasageri din rândul studenților.

ANOSR a solicitat o serie de întâlniri cu Prim-ministrul Mihai Tudose, Ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, Ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, respectiv cu Gabriel Petrea, Ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, pentru a ne asigura de faptul că angajamentele asumate vor fi respectate. Ne exprimăm încrederea că acest lucru se va întâmpla, ca semn al maturității clasei politice și al respectului reciproc între parteneri de care orice stat sănătos ar trebui să dea dovadă.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați următoarele:

Anunțuri

Opinia ta conteaza!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Copyright © 2012 Studentocratia. Toate drepturile rezervate.