ANOSR și SAR lansează două ghiduri pentru a-i ajuta pe studenți să respecte standardele de scriere academică

În urma evaluării integrității universitare realizată în prima parte a proiectului “Schimbarea mediului universitar prin implicarea studenților și schimbul de bune practici”, una dintre principalele probleme identificate a fost lipsa de informare a studenților cu privire la prevederile existente în Codurile de etică ale universităților.

Organizațiile studențești solicită introducerea obligativității utilizării unor softuri „antiplagiat” pentru orice lucrare de finalizare a studiilor

În contextul actual, în care sistemul educațional românesc se confruntă cu val fără precedent de cazuri de plagiat descoperite, care reprezintă cel mai probabil doar o mică parte a acestui fenomen, organizațiile studențești consideră că adoptarea unei astfel de măsuri de prevenție a cazurilor de fraudă academică ar contribui semnificativ la limitarea acestui fenomen. De […]

Universitatea de Vară 2017

Scopul Universităţii de vară 2017 este de a  dezvolta  competenţe transversale care să faciliteze studenţilor participarea şi implicarea deplină la viaţa societăţii. Programul este organizat de Ministerul Tineretului şi Sportului. 

Organizațiile studențești solicită introducerea unor cursuri de etică și scriere academică

Este de notorietate faptul că învățământul universitar românesc s-a confruntat și încă se mai confruntă cu numeroase probleme de etică, atât la nivelul cadrelor didactice, cât și al studenților de la toate ciclurile de studii, acest fapt contribuind la o deteriorare a imaginii și credibilității acestuia.

Admitere 2017 la Universitatea din Oradea

În acest an, Universitatea din Oradea îi aşteaptă pe viitorii studenţi la înscrieri pentru programele de licenţă şi master, sesiunea iulie, pentru anul universitar 2017 – 2018, începând cu data de 11 iulie 2016.

Organizațiile studențești cer transparentizarea evaluării cadrelor didactice de către studenți

Asociația Geografică „Simion Mehedinți”, Asociația „Gheorghe Șincai” a studenților în Istorie, Asociația Studenților Stomatologi Oradea și Asociația Studenților Farmaciști Oradea, împreună cu Coaliția pentru Universități Curate au solicitat conducerii Universității din Oradea publicarea acestor rezultate pe site-ul instituției, individual pentru fiecare cadru didactic în parte!

Copyright © 2012 Studentocratia. Toate drepturile rezervate.