Studenții nu vor parlamentari-rectori

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită Guvernului României să adopte în cel mai scurt timp un set de măsuri care să împiedice politizarea sistemului de învățământ superior din țară. În condițiile în care mai mulți rectori ai unor universități din România și-au anunțat public intenția de a candida la alegerile parlamentare din […]

Prodecanului Facultății de Medicină și Farmacie, Florian Bodog i s-a retras dreptul de a conduce doctorate

Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, prof. univ. dr. Mircea DUMITRU la propunerea  Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a retras atestatul de abilitare și dreptul de a conduce doctorate în domeniul de studii universitare de doctorat Medicină, prodecanului Facultății de Medicină și Farmacie, prof. univ. dr. Florian BODOG. 

Studenții care stau în chirie pot primi subvenție de cazare

În conformitate cu OUG nr. 73/2004, studenţii din învăţământul universitar de stat, cursuri de zi, pe locuri finanţate de la bugetul de stat, care locuiesc în alte spaţii decât căminele Universităţii din Oradea, pot primii o subvenţie lunară individuală de sprijin pentru cazare în vederea acoperirii parţiale a cheltuielilor pentru cazare.

Vizita Ambasadorului S.U.A. la București, Excelența Sa Hans Klemm, la Universitatea din Oradea

Universitatea din Oradea are onoarea să anunţe vizita Excelenţei Sale, domnul Ambasador al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm. Evenimentul va avea loc vineri, 21 octombrie 2016, în sala Aula Magna a Universităţii din Oradea, la ora 13.00. Excelenţa Sa se va întâlni cu corpul academic al Universităţii, cadre didactice şi studenţi, ocazie […]

Studenții din anul I de studiu pot aplica pentru Bursele Telekom

Zece studenţi din România pot beneficia, în cursul anului universitar 2016-2017, de câte o bursă de excelenţă din partea Telekom Romania în cadrul programului “Bursele Telekom”, ajuns la cea de-a şaptea ediţie. Valoarea  fiecăreia dintre acestea este de 11.250 lei, acordată în tranşe lunare pe durata anului universitar curent.

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor se pregăteşte să organizeze cel mai mare eveniment din acest an dedicat pieţei forţei de muncă. Pe data de 20 octombrie, în intervalul orar 9-16, toţi agenţii economici interesaţi să angajeze şi toate persoanele care vor să-şi găsească un loc de muncă îşi vor da întâlnire la […]

Burse “Sur-Place” pentru anul universitar 2016-2017

Fundaţia Konrad Adenauer sprijină prin programul de burse Sur-Place tineri talentaţi, oferindu-le şansa să se concentreze pe studiu şi să-şi dezvolte angajamentul social şi politic. Aplicaţia este deschisă studenţilor înscrişi la universităţile din România în ciclul de licenţă. Ei trebuie să aibe rezultate academice deosebite şi să facă dovada implicării lor în societate şi în […]

Studenții Universității din Oradea pot aplica pentru bursele de performanță

Studenții Universității din Oradea, începând cu al II-lea an de studiu licență sau master pot aplica pentru bursele de performanță. Bursa în valoare de 450 de lei/lună se acordă pe durata unui an universitar. Dosarul va cuprinde documente care justifică solicitarea obținerii bursei de performanță:

Abonamente OTL cu reducere pentru studenți

Studenții Universității din Oradea pot depune cereri pentru a beneficia de abonamente gratuite la transportul în comun pentru primul semestru al anului universitar 2016-2017. Cererile se depun la secretariatul facultății, iar termenul de aplicare va fi stabilit de fiecare facultate în parte, dar nu mai târziu de 20 octombrie a.c. Pentru a beneficia de gratuitate […]

Universitatea din Oradea oferă posibilitatea reducerii taxei de școlarizare

Studenții Universității din Oradea au dreptul să solicite reducerea taxei de școlarizare, prin adresă scrisă înaintată prorectorului responsabil de servicii studențești și vizibilitate. Beneficiază de reducerea taxei de şcolarizare, cu 50%, o singură dată studenţii şi doctoranzii care sunt copiii angajaţilor titulari ai Universităţii din Oradea. Actele necesare sunt cerere tip şi adeverinţa părintelui că […]

Scutiri de taxe la Universitatea din Oradea

Studenții Universității din Oradea proveniți din  centrele de plasament, case tip familial sau orfani de ambii părinţi pot depune cereri pentru scutirea taxei de școlarizare. Dosarele se înaintează la Registratura Universității din Oradea, după care vor fi evaluate de către Comisia de reduceri/scutiri/reeșalonări taxe. Actele necesare pentru obţinerea scutirii de taxe sunt, după caz: cerere tip, […]

Bursa Talentelor 2016

„Bursa Talentelor” este o iniţiativă a Fundaţiei Comunitare Oradea. Prima ediție a fost lansată în cadrul evenimentului „11even Oradea” ce a avut loc în data de 18 octombrie 2013. Prin Bursa Talentelor, Fundația Comunitară Oradea încurajează performanţa tuturor celor înscriși într-o formă de învățământ și care dezvoltă sau vor să dezvolte proiecte ce au ca […]

Copyright © 2012 Studentocratia. Toate drepturile rezervate.