Sâmbătă, 4 iunie a.c., în prezența Ministrului Educație și Cercetării Științifice, prof. univ. dr. Adrian Curaj, la Alba Iulia au fost premiați 89 de dascăli, selectați după un amplu proces de nominalizare (peste 360 de profesori propuși pentru premiere) și evaluare. Astfel, după ediția din acest an Comunitatea Profesorilor Bologna a ajuns la 760 de membri.
Proiect de tradiție al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), ce a debutat în anul 2007,Gala Profesorului Bologna este singura inițiativă studențească de a identifica și a premia adevăratele modele din învățământul universitar românesc. Toți studenții au avut ocazia să își nominalizeze profesorii preferați, care apoi au trecut printr-un proces complex de evaluare realizat de către studenți special pregătiți de ANOSR în acest sens. Distincția de Profesor Bologna este singura recunoaștere oferită exclusiv de către studenți pentru cadrele didactice cele mai apreciate.
Titlul de „Profesor Bologna” evidențiază acei profesori care reușesc să inspire și să capteze atenția prin metodele lor de predare, care înțeleg responsabilitatea asumată și își dau interesul în a modela minți și în a forma caracterele generațiilor viitoare. Un „Prof Tare”, așa cum îl numim noi, studenții, este cel care câștigă atenția și respectul prin jovialitatea și ușurința cu care se lasă înțeles de către studenți, prin darul oratoriei și încrederea pe care o manifestă față de capacitatea de dezvoltare și înțelegere a studenților.
În acest an, nouă cadre didactice de la Universitatea din Oradea au primit titlul de „Profesor Bologna”:
- Mărieș Gheorghe Radu Emil – Universitatea din Oradea, Facultatea de Arte
- Grama Vasile – Universitatea din Oradea, Facultatea de Geografie, Turism şi Sport
- Buhaş Raluca – Universitatea din Oradea, Facultatea de Geografie, Turism şi Sport; Facultatea de Ştiinţe Socio -Umane
- Negruț Dan (post-mortem) – Universitatea din Oradea, Facultatea de Litere
- Bălțătescu Sergiu – Universitatea din Oradea, Facultatea de Științe Socio -Umane
- Ciobanu Ramona Nicoleta – Universitatea din Oradea, Facultatea de Științe Socio -Umane
- Drugaș Marius – Universitatea din Oradea, Facultatea de Științe Socio -Umane
- Hatos Adrian – Universitatea din Oradea, Facultatea de Științe Socio -Umane
- Trip Simona – Universitatea din Oradea, Facultatea de Științe Socio -Umane
Din Comunitatea Profesorilor Bologna fac parte și următoarele cadre didactice orădene: Dogot Cristina, Bodogai Simona, Şipoş Sorin-Domiţian, Gabriel Moisa, Alina Daciana Bădulescu și Cioara Corneliu Marius.
Lista completă cu cadrele didactice universitare premiate în acest an se găsește AICI. Lista cu toate cadrele didactice premiate în edițiile anterioare ale proiectului poate fi consultată AICI.
Mai multe poze de la Gala Profesorului Bologna, ediția a IX-a, Alba Iulia, se găsesc AICI.
[…] Succes şi – dacă aveţi întrebări – lăsaţi un comentariu. Sunt bucuros că am terminat Psihologia la Oradea pentru că, aparent, la Bucureşti treburile nu sunt deloc roz. Universitatea Oradea dispune de 15 facultăţi, iar cea de Ştiinţe Socio-Umane din care face parte specializarea Psihologie este una dintre ele. Anual, ”Gala Profesorului Bologna” premiază la nivel naţional acele cadre didactice care au reuşit să inspire şi să se remarce în faţa studenţilor. Votul este acordat de către studenţi şi oricare dintre studenţii din România poate vota acel profesor care consideră el că merită titlul onorific. În 2016, la un an după ce am scris acest articol, ”Gala Profesorului Bologna” a premiat nouă cadre didactice din întreaga Universitate Oradea acordându-le fiecăruia distincţia de ”Profesor Bologna”. Din acele nouă cadre didactice, şase predau la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane… […]
ApreciazăApreciază