Două decenii de existență a Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic

uo_intrareDepartamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universităţii din Oradea aniversează anul acesta două decenii de existenţă. Au fost ani de căutări, de provocări şi reuşite, în care au fost implicaţi oameni cu vocaţie pedagogică, specialişti în educaţie şi formarea cadrelor didactice din Oradea, Bihor, dar şi din toate centrele scolare de învăţământ românesc.

Beneficiarii noştri au fost tinerii care îşi consacră viaţa catedrei  la toate nivelurile educaţiei şcolare şi pregătirii academice.

Timp de douăzeci de ani, colectivul DPPD, restrâns, (iniţial doar trei cadre didactice,  actualmente  zece), a pregătit formatori în domeniul psihopedagogic pentru specializarile automatizări şi calculatoare, biologie, canto, chimie, design, drept, educaţie fizică, educaţie tehnologică, electromecanică, electronică, electrotehnică, energetică, filozofie, fizică, geografie, informatică, interpretare instrumentală, istorie, kinetoterapie, limba engleză, limba franceză, limba germană, limba română, maşini unelte, matematică, mecanică fină, mecanică, pedagogia artei, pedagogie muzicală, pictură, profesor documentarist, psihologie, sculptură, știinţe economice, știinţe sociale, T.C.M., teologie baptistă, teologie ortodoxă, învăţători – lb. româna, învăţători – lb. maghiară, educatoare – lb. română, educatoare – lb. maghiară.

Munca colectivului DPPD este recunoscută de absolvenţii Programului de formare psihopedagogică, prin, calitatea procesului didactic, a practicii pedagogice si cercetării științifice.

Pentru a marca aceste două decenii de activitate în slujba pedagogiei, DPPD-ul a întocmit un calendar de activităţi în care vor fi antrenaţi studenţii Universităţii din Oradea, Universitatea „Emanuel” Oradea, cadrele didactice universitare, în perioada 16 – 30 mai 2016, respectiv  25 – 27 noiembrie 2016.

Activităţile stiintifice omagiale, având o arie tematică diversă, şi-au propus să aducă în actualitate şi personalitatea unui mare pedagog orădean, autor de cărţi de specialitate şi mentor pentru mai multe generaţii de dascăli – Ioan Comănescu.

Prof.univ.dr. Florica ORȚAN,

Director D.P.P.D.

AI PÂNĂ LA 220 DE LEI REDUCERE LA PRIMA REZERVARE!

Opinia ta conteaza!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyright © 2012 Studentocratia. Toate drepturile rezervate.