Burse pentru studenții doctoranzi

În ședința de ieri a Senatului Universității din Oradea s-a modificat regulamentul de acordare a burselor, prin introducerea unui nou tip de burse: bursa doctorală

Universitatea-din-Oradea

Sursa: OradeaPress

Bursa doctorală se acordă studenților-doctoranzi de la forma de învățământ IF/FR, din fonduri proprii ale universității,  începând cu primul an de studiu și pe durata unui  an universitar!

Criteriile de atribuire a bursei sunt:

  • anul I: media obţinută la colocviul de  admitere (minimum 9,00) și rezultatele științifice realizate în domeniul de studiu în anul de studiu anterior înscrierii la studii doctorale
  • anul II, III și IV: respectarea în totalitate a prevederilor din contractul de studii (inclusiv plata taxelor de școlarizare, dacă este cazul, la termenele prevăzute) și din programul individual de pregătire (susținerea la termen și cu calificativul Foarte bine a proiectului de cercetare/rapoartelor științifice), precum și, ca și criteriu secundar, producția științifică realizată în anul respectiv (participare la conferințe cu proceedings ISI/internaționale/naționale/locale, publicarea de articole științifice în reviste ISI/indexate BDI sau clasificate CNCSIS în categoria B+/internaționale sau clasificate CNCSIS în categoria B/naționale neindexate și neclasificate publicate cu ISSN/alte categorii, participarea la proiecte de CDI). În cazul publicațiilor, se iau în considerare exclusiv lucrările publicate cu menționarea afilierii la Universitatea din Oradea.

Dosarele cu documente justificative se depun la secretariatul IOSDU (Clădirea Bibliotecii Universității din Oradea, et. IV).

Bursa doctorală, în valoare de 450 de lei, nu se cumulează cu burse din alocații bugetare sau extrabugetare (burse POSDRU, POCU, etc.). În acest moment nu se știe câte burse vor fi acordate!

În continuare urmează ca să se stabilească perioada de depunere a dosarelor și comisia de atribuire a burselor de către Consiliul pentru Studiile Universitare de Doctorat!

AI PÂNĂ LA 220 DE LEI REDUCERE LA PRIMA REZERVARE!

Opinia ta conteaza!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyright © 2012 Studentocratia. Toate drepturile rezervate.