Universitatea din Oradea acordă din fonduri proprii și în acest an universitar 15 burse de performanță în valoarea de 450 de lei/lună studenților la nivel de licență și masterat, începând cu anul II de studiu. Această bursă se acordă pe o perioadă de 10 luni.
De bursa de performanță pot beneficia studenții care realizează consecutiv, timp de două semestre, media generală de 10. Alte criterii pentru obţinerea bursei de performanţă mai sunt: publicarea unui articol ştiinţific, obţinerea unui premiu la o manifestaţie culturală, artistică sau sportivă/susţinerea unei lucrări ştiinţifice la o manifestare naţională sau internaţională.
Dosarele se depun până în data de 19 octombrie 2015 la secretariatul prorectorului responsabil cu probleme studențești și servicii sociale (Clădirea Rectoratului, etajul III, vis-a-vis de lift) și trebuie să cuprindă următoarele acte:
- cerere tip – se poate descărca de aici!
- diplomă/certificat de prezentare/susţinere a unei lucrări ştiinţifice la o manifestare naţională/internaţională;
- articol/studiu publicat într-o revistă ştiinţifică;
- diplomă/certificat de prezentare la o expoziţie de pictură/sculptură, artă grafică etc.; – diplomă/certificat de prezentare/obţinere a unui premiu la o manifestare culturală, artistică sau sportivă;
- adeverinţă de la secretariatul facultăţii în care să se comunice mediile obţinute pe ultimele două semestre;
- adeverinţă de student
Conform regulamenului de acordare a burselor pentru studenţii din Universitatea Oradea, cursuri de zi (studii de licenţă, studii de masterat) bursa de performanță se poate cumula cu bursa de merit, de studiu, de ajutor social!
Bursele de studiu cum se pot obtine? Multumesc.
ApreciazăApreciază
Bursele de studiu se împart direct de către Comisia de acordare a burselor pe facultate, în funcția de medie! Primesc burse primii 2-3-4-5 (în funcție de numărul studenților în anul de studiu respectiv)!
ApreciazăApreciază