Studenții orădeni au protestat în stradă împotriva plagiatului

Scris de Eduard Farcaș

poză_protestLiderii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţilor din România (ANOSR), au organizat, joi, la deschiderea anului universitar 2015-2016 un protest îndreptat împotriva plagiatului şi subfinanţării învăţământului superior la Universitatea din Oradea. Cei 15 studenţi din Senatul Universităţii din Oradea care au participat la protest au afişat la deschiderea anului universitar două bannere cu mesajele: “Oradea, universitate liberă de plagiat” şi “Universităţi curate şi bine finanţate”.

Iniţiatorul protestului a fost Marius Deaconu, vicepreşedintele ANOSR şi ex-preşedintele Asociaţiei Studenţilor “Gheorghe Şincai” Oradea. Alături de cei 15 studenţi din Senatul Universităţii, la protest au participat și alţi tineri care își fac studiile la Oradea.

Studenţii care s-au implicat în protest fac parte din mai multe asociaţii studenţeşti – Asociaţia “Gheorghe Şincai” a studenţilor la Istorie, Asociaţia Geografică “Simion Mehedinţi”, Asociaţia Studenţilor la Psihologie Oradea, Asociaţia Studenţilor Farmacişti din Oradea, Asociaţia Studenţilor Stomatologi din Oradea, Asociaţia Studenţilor şi Absolvenţilor de la Balneofiziokinetoterapie Oradea.

Ce spun liderii studenților bihoreni

Marius Deaconu, organizatorul protestului, a declarat că era nevoie de o astfel de iniţiativă. “Este un demers comun al asociaţilor studenţeşti din mai multe centre universitare, dat fiind faptul în care avem o situaţie mai dificilă, unele universităţi au început luni, altele astăzi (n.r. – ieri) poate protestul pare că nu-şi mai are rostul, însă mesajul este unul cât se poate de serios.

Avem două poziţii pe care milităm şi ţinem să le aducem în dezbatere publică, şi anume, problema cu integritatea academică, în speţă multe dintre cadrele didactice de la vârf, dar şi personalităţi din politică sau administraţia publică, ca de exemplu: cazuri întâmplate la Universitatea din Oradea, precum Ioan Mang, fost ministru al Educaţiei sau Daniela Ionescu profesor la Universitatea din Oradea au comis plagiat, lucru care nu este agreat de studenţi, dar şi despre subfinanţarea învăţământului superior”, a spus Marius Deaconu.

Totodată, Marius Deaconu a criticat Ordonanţa de Urgenţă emisă săptămâna aceasta de către Guvern, care prevede posibilitatea ca profesorii universitari care nu şi-au luat doctoratul în patru ani, să mai poată rămâne la catedră. Liderul studenților orădeni afirmă că ”este inadmisibil ca un cadru didactic de învăţământ superior, care nu a putut obţine titlul de doctorat în patru sau cinci ani, să-şi mai continue să profeseze în învăţământul superior”.

Protestul studenților vine în contextul în care atât premierul Victor Ponta, cât și vicepremierul Gabriel Oprea, se confruntă cu acuzații referitoare la faptul că și-au obținut titlurile de doctori în științe prin mijloace necinstite. Scandalul plagiatului lui Victor Ponta a fost relatat în toată presa internațională. Studenții orădeni spun că vor continua protestele până la remedierea lucrurilor din universitate.

”Este un demers comun al asociaţilor studenţeşti din mai multe centre universitare, dat fiind faptul în care avem o situaţie mai dificilă, unele universităţi au început luni, altele astăzi (n.r. – ieri) poate protestul pare că nu-şi mai are rostul, însă mesajul este unul cât se poate de serios.“, a spus Deaconu.

sursă: www.romanialibera.ro

Anunțuri

Opinia ta conteaza!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Copyright © 2012 Studentocratia. Toate drepturile rezervate.