Burse de performanta pentru anul universitar 2014/2015 – Rezultate

universitatea-din-oradeaLa începutul fiecărui an universitar, se atribuie din fonduri proprii ale Universității din Oradea, 15 burse de performanţă, studenţilor începând cu anul al II lea de  studii (licenţă, masterat) pentru un an universitar. De bursa de performanță pot beneficia studenții care realizează consecutiv, timp de două semestre, media generală de 10. Alte criterii pentru obţinerea bursei de performanţă mai sunt: publicarea unui articol ştiinţific, obţinerea unui premiu la o manifestaţie culturală, artistică sau sportivă/susţinerea unei lucrări ştiinţifice la o manifestare naţională sau internaţională.  

În urma analizării dosarelor studenţilor care au solicitat acordarea unei burse de performanţă pentru anul universitar 2014–2015, Comisia de atribuire a burselor pe universitate a hotărât acordarea bursei de performanţă următorilor studenţi:

  1. Mihok-Geczi Tamas, an II master, specializarea LRRE, Fac. Litere;
  2. Cherecheş Jessica, an VI, specializarea Medicină Dentară, Fac. Medicină şi Farmacie;
  3. Martin Alexandra, an III, specializarea E-G, Fac. Litere;
  4. Culiciu Cristian, an II master, specializarea IVR, Fac. IRISPSC;
  5. Pop Claudiu, an III, specializarea Medicină, Fac. Medicină şi Farmacie;
  6. Petrea-Bota (Tarcău) Monica, an II, specializarea Psihologie, Fac. Ştiinţe Socio-Umane;
  7. Stimuţ Anamaria Cristina, an IV, specializarea CEPA, Fac. Protecţia Mediului;
  8. Ungur Florina, an III, specializarea Finanţe Bănci, Fac. Ştiinţe Economice;
  9. Andor Camelia Florina, an II, specializarea SDI, Fac. Ştiinţe;
  10. Pongracz Ludovic Zoltan, an II master, specializarea Pictură, Fac. Arte;
  11. Cioară Florina, an III, specializarea Finanţe Bănci, Fac. Ştiinţe Economice;
  12. Ştefan Alexandra Anamaria, an III, specializarea Informatică, Fac. Ştiinţe;
  13. Toth Hajnalka, an IV, specializarea CEPA, Fac. Protecţia Mediului;
  14. Buşoiu Monica Iuliana, an II master, specializarea TMSAF, Fac. Litere;
  15. Ruska-Banda Anişoara Camelia, an I master, specializarea SSA, Fac. Protecţia Mediului.

AI PÂNĂ LA 220 DE LEI REDUCERE LA PRIMA REZERVARE!

Opinia ta conteaza!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyright © 2012 Studentocratia. Toate drepturile rezervate.