Şcoala de vară „Campus d’été” se va desfășura pentru a doua oară în perioada 18-29 august 2014, la Facultatea de Litere.
Şcoala de vară are ca obiectiv promovarea limbii franceze, având ca public ţintă adulţi din diferite domenii de activitate, dornici să înveţe sau să-şi amelioreze cunoştinţele de limba franceză. Programul se adresează, de asemenea, elevilor de liceu şi studenţilor, precum şi candidaţilor la admiterea din iulie 2014 care confirmă ocuparea locului obţinut în urma admiterii, pentru care participarea va fi gratuită.
Cursanţii vor fi repartizaţi în doua grupe, începători şi nivel intermediar, în funcţie de nivelul de cunoaştere a limbii, care va fi stabilit în prima zi de curs, în urma unui test. Cursurile vor aborda teme de interes general dar şi diverse aspecte ale culturii şi civilizaţiei franceze, o atenţie deosebită fiind acordată tehnicilor de predare interactivă. Participarea cu succes la cursuri va fi atestată printr-o diplomă de participare. Suportul de curs e inclus în preţ.
Şcoala de vară „Campus d’été” este organizată de Departamentul de limba şi literatura franceză-germană din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Oradea organizează, în colaborare cu Institutul Francez Cluj-Napoca.
Se percepe o taxă de participare în valoare de 400 de lei și sunt disponibile 30 de locuri.
Mai multe informații găsiți aici!
Opinia ta conteaza!