Universitatea din Oradea va găzdui miercuri, 7 mai 2014, a doua ediţie a manifestării „International Study Day”. Acest proiect pilot reuneşte principalele servicii educaţionale de informare cu privire la studiile în străinătate din România. El are drept scop organizarea unei zile de informare pentru elevii şi studenţii români din centrele universitare de talie medie ce doresc să afle informaţii utile cu privire la programele universitare şi post-universitare din Germania, Franţa la cerinţele de admitere, posibilităţile de finanţare a studiilor, precum şi despre testele de limbă necesare în procesul de admitere (IELTS, DELF, DALF, etc.). Vor fi organizate cinci cursuri postuniversitare, care au rolul de a completa formarea profesională ori ştiinţifică. Aceste cursuri se adresează absolvenţilor de studii universitare.
Iniţiatorii proiectului sunt Serviciul German de Schimb Academic (DAAD), British Council, Comisia Fulbright România şi Campus France România.
Evenimentul presupune prezenţa pe durata unei zile întregi a reprezentanţilor celor trei instituţii la standuri special amenajate şi va include prezentări interactive dedicate elevilor de liceu interesaţi de studii în străinătate şi sesiuni de informare pentru studenţii aflaţi în anii terminali şi absolvenţii de studii universitare interesaţi de doctorate şi masterate în străinătate.
Manifestarea se va desfăşura în Sala de Conferinţe a Bibliotecii Universităţii din Oradea, pe parcursul întregii zile, după cum urmează:
10:00 – 16:00 prezenţa reprezentanţilor celor trei instituţii la standurile de informare
10:30 – 12:00 sesiune de prezentare a ofertelor de studii
10:30 – 11:00 Studiile în Franţa
11:00 – 11:30 Study in Germany
11:30 – 12:00 IELTS Your Passport to InterNational Education!
14:00 – 15:30 sesiune de prezentare a ofertelor de studii
14:00 – 14:30 Studiile în Franţa
14:30 – 15:00 Study in Germany
15:00 – 15:30 IELTS Your Passport to InterNational Education!
Opinia ta conteaza!