Asociaţia „Gheorghe Şincai” a studenţilor în Istorie, membră a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, îşi exprimă susţinerea faţă de demersul iniţiat de Liga Studenţilor din Universitatea Maritimă din Constanţa şi Asociaţia Elevilor din Constanţa prin care aceştia solicită respectarea Legii Educaţiei Naţionale în ceea ce priveşte drepturile studenţilor şi elevilor.
Faptul că autorităţile locale constănţene ignoră respectarea prevederilor în ceea ce priveşte acordarea reducerii la transport în comun pentru toţi elevii şi nu contribuie sub nicio formă la acordarea acesteia către studenţi, reprezintă o lipsă crasă de respect faţă de procesul de învăţământ. Autorităţile locale nu ar trebui să se folosească de prevederile neclare date de legislaţia în vigoare întrucât omologii din alte oraşe importante precum Bucureşti, Iaşi, Cluj Napoca încearcă să contribuie, mai mult sau mai puţin, la respectarea facilităţilor acordate prin lege către studenţi şi elevi.
Un exemplu de bună practică în acest sens îl constituie Consiliul Local Oradea, care a aprobat prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 356 din 24 mai 2013 acordarea unei reduceri de 50% la transportul în comun pentru toţi studenţii înscrişi la cursuri de zi din cadrul instituţiilor de în învăţământ superior acreditate ce funcţionează în municipiul Oradea, indiferent dacă sunt de stat sau particulare. Considerăm atitudinea Consiliului Local Oradea una demnă de respectat. Acesta, aşa cum se menţionează în motivarea Hotărârii, a considerat că se impune elaborarea unui regulament şi a unei metodologii care să ducă la respectarea Legii nr.1/2011. În ceea ce priveşte situaţia elevilor, aceştia beneficiază de o reducere de 50% pe tot parcursul anului şcolar.
Condamnăm de asemenea reacţia Primarului Municipiului Constanţa, domnul Radu Mazăre, care consideră că nu este corect ca autorităţile locale să subvenţioneze transportul în comun pentru studenţii proveniţi din alte localităţi sau judeţe. Considerăm că pentru orice oraş sau municipiu, existenţa unei universităţi reprezintă un adevărat izvor de cultură şi civilizaţie, cu atât mai mult cu cât Universitatea Maritimă din Constanţa este se remarcă în învăţământul superior românesc prin specializările oferite precum şi prin poziţia ei geografică. În plus, studenţii alogeni contribuie pe perioada studiilor la economia locală. Atitudinea domnului Mazăre este cu atât mai mult condamnabilă cu cât acesta este printre fondatorii Ligii Studenţilor din Universitatea Maritimă din Constanţa şi a fost un militant important pentru respectarea drepturilor studenţilor, în perioada cât a fost student.
Asociaţia „Gheorghe Şincai” a studenţilor în Istorie va urmări în continuare desfăşurarea evenimentelor în acest caz, susţinând în mod necondiţionat demersurile Ligii Studenţilor din Universitatea Martitimă din Constanţa şi cele ale Asociaţiei Elevilor din Constanţa.
Roland Olah
Președintele Asociației „Gheorghe Șincai” a studenților în Istorie
Opinia ta conteaza!