„Stiinta, Cultura, Civilizatie” – sesiunea internationala de comunicari stiintifice

 Asociația „Gheorghe Șincai” a studenților în Istorie vă invită la cea de-a cinsprezecea ediţie a sesiunii internaţionale de comunicări ştiinţifice „Ştiinţă. Cultură. Civilizaţie”, ce va avea loc la Oradea, în perioada 9-12 mai.

logo-asociatie1 În cadrul acestei sesiuni de comunicări ştiinţifice vor fi acceptate lucrări de la mai multe specializări, pentru a conferi un caracter festiv acestei ediţii. În acest an, Oradea împlineşte 900 ani de la prima atestare documentară, iar Universitatea din Oradea  sărbătoreşte cincizeci de ani de la înfiinţarea Institutului pedagogic de trei ani, instituţie ce a precedat actuala universitate.

Studenţii din România, şi nu numai, sunt invitaţi, fie că sunt la nivel licenţă sau master, să participe cu lucrări la următoarele secţiuni:

  1.   Istorie
    1. Istorie veche şi Arheologie
    2. Istorie medie şi Antropologie
    3. Istorie modernă şi Etnografie
    4. Istorie contemporană, Relaţii internaţionale şi Probleme de securitate în contextul global actual
  2.   Ştiinţe politice
  3.   Ştiinţe ale comunicării
  4.   Sociologie

Organizatorii nu au propus o anumită temă, însă sunt încurajate, în măsura în care se poate adapta pentru respectiva secţiune a conferinţei, lucrările ce prezintă aspecte privind multiculturalitatea şi diversitatea, sub toate aspectele acestora. O selecţie de lucrări va fi publicată în primele numere din cea de-a doua ediţie a prestigioasei reviste studenţeşti Gaudeamus Alma Mater Crisensis, din cadrul Universităţii din Oradea, revistă recunoscută CNCSIS.

Organizatorii oferă cazare pentru participanţii din afara oraşului Oradea.  Nu se percepe nicio taxă de înscriere.

Înscrierea se va face până în data de 21 aprilie 2013, ora 23.59, trimiţând prin e-mail formularul de înscriere la adresa de e-mail asociatia_gheorghesincai@yahoo.ro . Rezultatele procesului de selecţie vor fi anunţate pe 23 aprilie 2013.

Pentru mai multe informaţii îl puteţi contacta pe Roland OLAH, vicepreşedintele Asociaţiei „Gheorghe Şincai” a studenţilor în Istorie la tel. 0752/353497 sau e-mail olahroland@ymail.com sau pe Ştefan Marius DEACONU, preşedintele asociaţiei mai sus menţionate, pe e-mail marius.deaconu@gmail.com

FORMULAR DE ÎNSCRIERE!

CONDIŢII DE REDACTARE ALE LUCRĂRII

  1. Limba în care se poate fi redactată lucrarea poate fi româna sau engleza.
  2. Fontul utilizat va fi Times New Roman.
    1. Pentru titlu, dimensiunea va fi 16, boldat, centrat.
    2. Numele, prenumele, denumirea instituţiei, data şi locul prezentării vor fi trecute cu dimensiunea 14.
    3. Titlurile de capitole vor fi scrise cu dimensiunea 12, boldat.
    4. Corpul lucrării va fi scris cu dimensiunea 12, Justify.
    5. Spaţierea ete de 1,5 linii.
    6. Spaţii între paragrafe: 0 (zero).
  3. Vor fi utilizate cel puţin trei resurse bibliografice.
  4. Bibliografia va fi expusă la sfârşitul lucrării, în ordine alfabetică.
  5. Citarea surselor, precum şi referinţele bibliografice trebuie să respecte modelul Chicago de citare (http://www.chicagomanualofstyle.org/tools_citationguide.html)
  6. Lucrarea va avea între 5 şi 9 pagini.

ETAPELE DESFĂŞURĂRII SESIUNII NAŢIONALE DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE

„ŞTIINŢĂ. CULTURĂ. CIVILIZAŢIE” 

Nr. crt.

Etapa

Perioadă

1.

Perioada de aplicaţie

13.03.2013 – 21.04.2013

2.

Selecţia lucrărilor participante

21.04.2013 – 22.04.2013

3.

Publicarea rezultatelor selecţiei

23.04.2013

4.

Confirmarea participării la sesiunea de comunicări

24.04.2013 – 04.05.2013

5.

Sosirea participanţilor

09.05.2013

6.

Deschiderea oficială + Desfăşurarea lucrărilor, ziua I

10.05.2013

7.

Desfăşurarea lucrărilor, ziua II

11.05.2013

8.

Festivitatea de închidere + Plecarea participanţilor

12.05.2013

 

Notă!

  1. Programul exact al Sesiunii naţionale de comunicări ştiinţifice „Ştiinţă. Cultură. Civilizaţie” va fi comunicat ulterior.
  2. Etapele desfăşurării acestei sesiuni nu pot suferi modificări

AI PÂNĂ LA 220 DE LEI REDUCERE LA PRIMA REZERVARE!

Comments

  1. Buna ziua!
    Cred ca este o problema cu adresa: asociatia_gheorghesincai@yahoo.com .
    Desi am trimis formularul de inscriere pe aceasta adresa, imi trimite inapoi eroare.
    Puteti verifica adresa?
    Multumesc!

    Apreciază

  2. Am reusit. Adresa merge. Nu stiu care a fost problema.

    Apreciază

  3. Buna ziua! Unde se vor publica rezultatele selectiei?

    Apreciază

Opinia ta conteaza!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyright © 2012 Studentocratia. Toate drepturile rezervate.