Allan Pease in Romania

AP_invitatie_STUDENTOCRATIACu toţii avem problem de comunicare, mai mari sau mai mici. Cu toţii ne simţim câteodată frustraţi pentru că ceea ce transmitem nu este recepţionat de interlocutorii noştri precum ne-am dori, lucru care ne poate creea un prejudiciu, fie moral, fie chiar materal.

Totuşi, există soluţii pentru orice, inclusiv pentru această problemă. Anumte tehnici de comunicare ne pot ajuta nu numai să îmbunătăţim această relaţie cu interlocutorii, ba chiar ne pot ajuta să îl controlăm pe cel sau pe cei care se afla în faţa noastră. Practic, acestea reprezintă una din cheile succesului în carieră, indiferent de domeniul ales dar în special în afaceri, unde comunicarea şi dialogul sunt vitale şi pot genera fie cele mai mari bucurii, fie cele mai mari mâhniri.

Acum ai posibilitatea să participi la evenimentul How to be a people magnet, desfăşurat la Grand Hotel Italia, în Cluj Napoca, pe 27 martie. Allan Pease este unul dintre cei mai mari specialişti în domeniu fiind autor a peste 10 bestseller-uri ce au ajuns până pe prima poziţie în acest top şi înca 18 care au fost în top 10. Allan e gata să îţi ofere trucuri în acest sens, explicându-ţi cum să le foloseşti. Stilul să jovial şi cald te face ca după ce ieşi de la eveniment, să fi un om motivat, informat şi antrenat în a deveni cu adevărat un „magnet” de oameni.

Ce poţi învăţa participând la acest eveniment? Desigur, mai multe lucruri. Printre ele, am putea enumera:

  • Prima impresie: avantaj TU!
  • Întoarce în favoartea ta orice situaţie: Fără EFORT!
  • Cele mai bune prezentări sunt ţinute de… TINE!
  • Relaţii personale şi profesionale îmbunătăţite
  • Influenţă şi admiraţie din partea colegilor
  • Cum să-i faci pe cei din jurul tău să se simtă importanţi

Este clar că ne dorim cu toţii să facem cele enunţate mai sus. Iar întâlnirea cu Allan Pease este o asemenea oportunitate, care în mod clar te va ajuta să te dezvolţi precum îţi doreşti. Mai mult, dacă nu eşti mulţumit de informaţiile primite, îţi primeşti banii înapoi. Practic, nu ai ce pierde!

StudentUONu uita, dacă te înscrii cu codul „Student UO”, ai o reducere în valoare de 40% pentru taxa de participare, indiferent de categorie. Drumul spre o carieră de succes are o staţie importantă pe 27 martie, la conferinţa celui cunoscut ca şi Mr. Body Language! Nu ezita să te înscri şî nu vei regreta!

 TE POȚI ÎNSCRIE AICI.

AI PÂNĂ LA 220 DE LEI REDUCERE LA PRIMA REZERVARE!

Opinia ta conteaza!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyright © 2012 Studentocratia. Toate drepturile rezervate.