Universitatea din Oradea, reprezentată de către prof. univ. dr. Sorin Şipoş, prorectorul responsabil cu Managementul Cercetării şi Relaţii Internaţionale, a încheiat săptămâna trecută, 1 martie, mai multe acorduri de parteneriat cu mai multe universităţi şi intituţii publice din Republica Moldova.
Intituţiile cu care s-au încheiat acordurile de colaborare sunt:
- Universitatea de Stat din Moldova
- Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”
- Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
- Biblioteca Ştiinţifică Centrală “A. Lupan”- Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova
Semnatarii acordurilor doresc în viitorul apropiat organizarea unor manifestări ştiinţifice comune, precum şi realizarea de schimburi academice între instituţiile menţionate.
Opinia ta conteaza!