Guvernul României a aprobat nota înaintată de către Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) prin care s-a propus suspendarea cursurilor în data de 10 decembrie, urmând ca fiecare universitate să îşi stabilească modul de recuperare a cursurilor pe baza automomiei universitare.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România a lansat această propunere săptămâna trecută când a a trimis o adresă Guvernului României, Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) şi Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) în care cere acordarea de gratuitate pe mijloacele de transport în comun în perioada 7-10 decembrie 2012 pentru studenţi, precum şi acordarea unei zi libere luni, 10 decembrie, datorită faptului că studenţii care studiază într-o altă localitate decât cea de domiciliu nu pot vota, chiar dacă au viză de flotant! Astfel, studenţii care studiază într-o altă localitate sunt nevoiţi să facă eforturi financiare considerabile, în cazul în care doresc să îşi exercite dreptul constituţional! Însă Guvernul nu a fost de acord şi cu gratuitatea transportului pentru studenţi.
„Nu s-a pus în discuţie gratuitatea pe mijloacele de transport„, a spus Andrei Zaharescu- purtătorul de cuvânt al Guvernului
Opinia ta conteaza!