Scris de Vivianne Kereszturi
Astăzi, 14 noiembrie 2012, în intervalul 10.00 – 18.00, Sala F207, au loc alegerile parţiale pentru reprezentantul studenţilor din anul I în Consiliul facultăţii de Ştiinţe Economice.
Pentru locul rămas vacant, doi studenţi şi-au depus dosarul de candidatură: Floruţa Octavian Adrian, anul I, specializarea Afaceri internaţionale şi Ştef Cristian, anul I, specializare Finanţe-Bănci.
Conform Statutului studentului reprezentant, principalele drepturi şi obligaţii ale studenţilor reprezentanţi în Consiliul Facultăţii/ Senatul Universităţii, sunt:
- să voteze în Consiliul Facultăţii;
- să fie aleşi ca studenţi membri în Senatul Universităţii şi în comisiile de la nivelul Facultăţii;
- să facă parte din comisiile privind acordarea burselor, a locurilor în cămine, a reducerilor pe transportul în comun şi a locurilor în taberele studenţeşti;
- să iniţieze demersuri pentru înfiinţarea de asociaţii profesionale la nivelul facultăţii;
- să participe la şedinţele Consiliului Facultăţii de Ştiinţe Economice;
- să acţioneze pentru promovarea intereselor studenţilor economişti;
- să informeze Consiliul Facultăţii asupra problemelor studenţilor din facultate
Toţi studenţii Facultăţii de Ştiinţe Economice au drept de vot la alegerea reprezentanţilor în Consiliul facultăţii. Studenţii prezenţi la vot vor avea asupra lor carnetul de student vizat la zi şi cartea de identitate.
Comisia de alegeri este formată din: Reprezentant studenţi an II – MORAR Bogdan Ovidiu, Reprezentant studenţi an III – POPA Roxana Florina, Reprezentant studenţi ID – OLCEAN Ana-Maria şi Reprezentant Masterat – GHERGHELEŞ Cristina.
Opinia ta conteaza!