Voluntariatul ar putea fi considerat vechime în muncă, asta propune mai multe ONG-uri, care au iniţiat împreună cu deputatul Victor Socaciu, în conformitate cu prevederile articolului 74 din Constituţia României şi ale articolului 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, o propunere legislativă în acest sens!
Potrivit iniţiatorilor legii, voluntariatul ajută tinerii pentru a-şi însuşi noi abilităţi, să înveţe diverse mecanisme de planificare, să relaţioneze, să îşi dezvolte şi să-şi diversifice competenţele profesionale.
Proiectul depus la Parlament propune ca orice activitate de voluntariat să se desfăşoare pe baza unui contract de muncă! În urma încheierii contractului, acesta trebuie înregistrat la Inspectoratul teritorial de muncă. în plus, societăţile comerciale care sprijină acţiunile de voluntariat ar putea beneficia de facilităţi fiscale!
De asemenea, există o propunere legislativă privind angajarea șefilor de promoție din instituțiile de învățământ superior de stat sau particulare acreditate, depusă în 23 octombrie 2010.
Opinia ta conteaza!