Urzeala Tronurilor

Scris de Cristian Pontos, anul III, Istorie

Seria Cântec de Gheaţă şi Foc demonstrează că mai exista o altă lume, pe lângă celebrul Pământ de Mijloc, în care amorezii fantasticului mai pot străbate peisaje de legendă (Westeros, noua destinaţie) şi în final să-şi pună întrebarea: Oare nu este real cumva? Semnul întrebării se cere înrobit pentru aceste cărţi, atunci când le citeşti având o iluzie că ai păşit pe un tărâm, dacă nu al istoriei -sigur al mitului, o iluzie ce se agaţă strâns de realitate. Nu are niciun scop să căutăm o definiţie a realului fără să privim amănuntele gravate de detalii, lucrate atât de fin şi natural de către George R.R. Martin, căruia nu i se ascunde nicio greşeală în a da viaţă nu doar unor personaje memorabile, cât şi unui număr galactic de intrigi sau, ţinând cont de titlul primei cărţi -Urzeala Tronurilor, de urzeli.

Catalogarea acestor cărţi (şapte la număr, din care patru apărute) într-un gen este greu sau facil, depinde pe cine întrebi, dar cum se face că eu scriu această umilă recenzie, se presupune că dezvelesc ce cred tot eu. Tind să par entuziast, să spun că e diferit de ce s-a mai scris, e complet o concepţie scoasă recent din cuptorul creativităţii. Numele genului ar fi fantasticul real sau realul fantastic. Simplu şi crud spus este vorba de un tron pe care fiecare vrea să se aşeze fără să ţină cel mai mic cont de natura acestui mobilier de şezut, şezut regal bineînţeles, e de fier şi total lipsit de confort ( „un rege nu trebuie să fie comod când conduce”), croit din săbiile războiului. Ca o carte care se respectă este, să spunem, cu mii de uşi, dacă ne gândim că fiecare pagina este o poartă, are o istorie de fundal îndepărtată ce traversează invazii, alianţe, pericolul îngheţat al nordului, focul dragonilor. Revenind în prezentul cărţilor, locuitorii lui nu mai cred în nopţile cele lungi aduse de Ceilalţi, o ameninţare comună de altfel şi se pierd în îndelungatul Război al celor cinci regi, eliminând din pretendenţi. Personajele cărţilor, pe măsură ce afli mai multe din fiecare volum, îţi spun că fiecare este rău pentru un motiv şi bun pentru altul, ah şi drept un avertisment, la final ajungi cu ideea că aici nu avem caractere sub tutela Binelui sau din gheara Răului, reprezentanţi care cad indiferent de moralitatea lor în jocul pentru putere, perfect uman (rezultă matematic realitatea unor oameni care se luptă pentru ceva firesc naturii noastre). Stilul scriitorului este camuflat individual, maleabil pentru toate personajele, reuşind să înfăţişeze un adevărat portret al diferiţilor eroi: cavaleri, regi, regine, bastarzi, pitici (unul o să vă surâdă), vivandiere, mercenari, sclavi, menestrei, fierari, preoţi, maeştri, alchimişti. Aceste personaje o să îţi dea sentimentul de palpitate, ceea ce e o mare victorie pentru un rob al peniţei din aceste timpuri (bravo lui George).

O dovadă pentru pasiunea autorului faţă de istorie ar fi că se foloseşte de ceva elemente şi martori ai istoriei noastre, invazia Britaniei de normanzi, cazul Rondului de Noapte, a Zidului, cu o importanţă pentru toate cele şapte regate ale Westerosului, indiferent de ce rege ar ocupa acel Tron de Fier, membrii acestui ordin au datoria de a se lupta cu orice iese în faţa Zidului. Capitolele reflectă şi fenomenul războiului (măcelului declarat), urmările aduse de el, pierderea şi suferinţa răbdata de toţi care se află traşi de crudul joc, joc la care mulţi nu vor deloc să participe, dar şi a unora care se desfată dând zâmbete roşii (moarte).

Presupun că lipsa unor detalii este iertată, magia şi suspansul nu poate fi ruinat de ce ar putea fi un rezumat, având astfel privilegiul a celor care se încumetă, la o descoperire fericită ce merită să ocupe un loc pe raftul vostru şi în mâinile voastre.