The Avengers

Scris de Ionuţ Benea, anul III, Istorie

„And there came a day, a day unlike any other… when Earth’s mightiest heroes found themselves united against a common threat… to fight the foes no single superhero could withstand… on that day, The Avengers were born.” 

Nota halucinantă de pe IMDb, un 8.8 surprinzător plus recenziile pozitiv-instantanee la adresa acestui film, m-a aţâţat atât de mut încât am ajuns într-un final să vizionez această mică\mare revelaţie în ale vorbelor.

Deci, în teorie, această mică grupare supranumită The Avengers taie din faşă din ifosele şi dorinţele de afirmarea a fiecărui erou răsfăţat anterior cu propriul film care de data asta a trebuit să împărtăşească aceleaşi spaţiu,  într-un film de vreo 2 ore şi câteva minute. Datorită acestui fapt, inevitabil am asistat la o răfuială, de genul răzvrătire, a orgoliilor acestor eroi ce s-au văzut comasaţi şi întrebaţi cu nesimţire: You think you’re the only hero in the world?

Treziţi din visarea de basm au început să-şi arate superioritatea unul faţă de altul, dar acest conflict s-a aplanat prin intervenţia unui „moment de reculegere” penibil motivant plus câţiva alieni puşi pe invadat inevitabil omenirea şi locul lor de baştină.

Dacă în mare acum ştim povestea, atunci putem trece pe la fiecare erou în parte începând cu Loki – capul răutăţilor ce nu s-a schimbat de la filmul Thor încoace şi a rămas personajul negativ puţin convingător în ce priveşte „răutatea” şi planurile sale malefice.

Cât îi priveste pe adevăraţi super-eroi: Iron Man reprezentat de Tony Stark autointitulat „genius, billionaire, playboy, philanthropist” cu un aer de superioritate împarte glume la adresa celorlalţi, Thor cu ciocanul său s-a mai obişnuit în postura de zeu pe alte meleaguri şi a mai atenuat din grandoare, Captain America şi apărătoarea lui din carapace de esenţă tare au rămas în acelaşi old-style congelat, Hulk a devenit un soi de animal de companie,  Black Widow şi Hawkeye cât se poate de umani, dar pricepuţi în ale ciomăgitului şi, nu în ultimul rând, Nick Fury –căpitanul Pintea cel voinic cel ce suflă din corn pentru adunarea de oşti.

Despre actori nu poţi spune mare lucru datorită faptului că rămân în general cu aceleaşi interpretări în slujba unor personaje-erou, excepţia fiind Mark Ruffalo, care ajunge să transpună un personaj cu o abordare diferită faţă de anterioara interpretare a lui Edward Norton. 

 Ar fi de apreciat pentru partea tehnică care îţi atrage atenţia treptat prin intermediul unei acţiuni debordante, abia înspre finele filmului „show-ul” vizual explodează la propriu, dar cu părere de rău anumite scene de luptă te fac să le asociezi inevitabil cu alte proiecte mega-tehnologizate la nivel de imagine, fiind vorba despre Transformers. Am gustat din glumele personajelor, dar n-au fost puţine momente când acestea au devenit uşor seci, per total consider că acţiunea a salvat şi a avut rolul hotărâtor de-a scoate filmul din lumea clişeelor, aducându-l la linia de plutire, după cum era de asteptat pentru genul acesta de film pop-corn, pur entertainment, fără mari pretenţii de-a surprinde prin inteligenţă.