Scris de Oana Lavinia Achim, anul I, Ştiinţe
Holul Bibliotecii Universităţii din Oradea va găzdui miercuri, 16 mai 2012, între orele 10 – 16 târgul de oferte International Study Day. Scopul este de a oferi informaţii detaliate despre posibilităţi de studiu universitare şi postuniversitare din Franţa, Germania, Marea Britanie şi SUA, cerinţele de admitere, sursele de finanţare şi despre testele de limbă engleză şi franceză necesare la admitere.
Evenimentul este organizat de Comisia Fulbright Româno – Americană, British Council, DAAD şi Campus France cu sprijinul Universităţii din Oradea şi va include prezentări interactive dedicate elevilor de liceu, studenţilor sau absolvenţilor de studii universitare. La târg poate participa orice persoană intersată de astfel de programe de studiu.
Vor fi amplasate cinci standuri: un stand de promovare al Universităţii din Oradea şi patru din partea organizatorilor – Comisia Fulbright Româno – Americană, British Council, DAAD şi Campus France.
Astfel de prezentări au mai avut loc în centre universitare precum Bucureşti, Cluj Napoca, Timişoara şi Iaşi.
Mai multe detalii despre International Study Day vă poate oferi doamna lector univ.dr. Maria Elena Gherdan, British Council and Cambridge ESOL exams presenter, telefon 0722 36 77 84.
Opinia ta conteaza!