Sfântul Anastasie al Alexandriei

Scris de GORGAN Florin Radu – anul III, Teologie Oetodoxă Pastorală
Sfântul Atanasie cel Mare, episcopul Alexandriei, şi-a pus amprenta în istorie prin faptul că el este cel care a dus o luptă, pe parcursul întregii sale vieţi, împotriva arienilor şi a tuturor grupărilor care-şi revendică originea în doctrina lui Arie.
Atanasie s-a născut în Alexandria Egiptului în anul 295, întrucât potrivit unui elogiu coptic, în momentul urcării la tronul episcopal al Alexandriei, în 8 iunie 328, avea 33 de ani. Nu se cunosc date cu privire la părinţii săi.
Despre instrucţia sa elementară ştim prea puţine lucruri. Însă o informaţie importantă ar fi aceea că Atanasie fiind copil şi jucîndu-se cu alţi copii de o vîrstă cu el pe malul mării, făcea cele ce văzuse în biserică, urmînd obiceiul acelor sfinţiţi slujitori ai lui Dumnezeu şi asemănîndu-se lor. Căci copii cei ce erau cu dînsul l-au hirotonisit episcop, iar el pe unii dintr-înşii i-a făcut prezbiteri, iar pe alţii diaconi, şi aduceau la dînsul şi pe alţi copii elini, care erau încă nebotezaţi. Atunci el îi boteza cu apă din mare, zicînd asupra lor cuvintele de la Taina Sfîntului Botez, precum auzise de la prezbiterul din biserică; apoi adăuga şi oarecare învăţătură pentru dînşii, pe cît putea înţelegerea copilărească.
În acea vreme, era patriarh în Alexandria cel întru sfinţi părintele nostru, Alexandru; acesta din întîmplare privind de la un loc înalt spre malul mării şi văzînd jucăriile copilăreşti, se mira de cele ce se făceau de dînşii; apoi văzînd botezul ce se făcea de Atanasie, îndată a poruncit ca să prindă pe toţi copiii cu episcopul lor şi să-i aducă la sine. Deci, i-a întrebat: ce făceau în jocurile lor? Iar ei, precum copiii, întîi se temeau, iar după aceea au spus toate, cum pe Atanasie l-au pus episcop şi cum acela a botezat pe copiii cei elini. Iar patriarhul, cercetîndu-i cu dinadinsul, se sîrguia să ştie pe care i-a botezat, cum îi întreba el înaintea botezului şi ce răspundeau aceia; şi a cunoscut că se săvîrşiseră toate după legea credinţei noastre. Deci, sfătuindu-se cu clerul său, patriarhul a socotit ca bun Botezul copiilor şi adevărat, apoi l-a întărit prin ungerea cu sfîntul mir.
Ştim cu siguranţă că a învăţat în şcoala secundară artele liberale, iar mai târziu a studiat dreptul, filosofia, mitologia, poezia şi istoria, dobândind o bogată cultură greco-egipteană. Cultura creştină se datorează, în cea mai mare parte, şcolii catehetice din Alexandria. În 318 a fost hirotonit diacon şi a devenit secretar al episcopului Alexandru. Chiar in acest an, Arie, preotul celei mai însemnate Biserici din Alexandria, Baucalis, a început să-şi răspândească ideile eretice, prin care contesta dumnezeirea Fiului, susţinând ca este o creatură a Tatălui şi nu de o Fiinţă cu El.
La sinodul I Ecumenic de la Niceea, în 325, unde s-a combătut arianismul, Atanasie joacă un rol important in afirmarea doctrinei οµοούσιος (omousios), prin care se oficializa deofiinţimea Fiului cu Tatăl.
La scurt timp după moartea episcopului Alexandru( 17 aprilie 328), Atanasie este ales şi hirotonit ca urmaş în scaunul episcopal, în iunie acelaşi an). Datorită poziţiei sale ferme împotriva arianismului, dar şi a ”schimbărilor de atitudine” a împăraţilor sub care a trăit, Atanasie şi-a petrecut jumătate din anii săi de păstorire (45) în exil. Mai precis în 5 exiluri:
Primul: iunie 335-noiembrie 337, la Treveri, în Galia.
Al doilea: aprilie 339-octombrie 346, la Roma.
Al treilea: februarie 356-februarie 362, la Roma.
Al patrulea: octombrie 362-septembrie 363.
Al cincilea: octombrie 365-ianuarie 366, într-un cartier mărginaş al Alexandriei.
Sfântul Atanasie a fost unul din cei mai prigoniţi ierarhi, a fost prigonit fiindcă şi-a pus sufletul pentru oile sale şi pentru dreapta credinţă. De fiecare dată s-a întors din exil mai hotărât să-şi apere credinţa şi Biserica de rătăcirea ariană ce tindea să pătrundă în toate instituţiile statului.
Aşa cum ne spune şi Sfântul Nicolae al Ohridei, puţini au fost sfinţii care au suferit atâtea prigoane precum Sf. Atanasie cel Mare. Arienii au complotat neîncetat împotriva Sf. Atanasie, pe care l-au prigonit reuşind să îl alunge de pe scaunul arhieresc al Alexandriei de mai multe ori. Regizând neîncetate procese şi aducând repetate mărturii mincinoase împotriva Sf. Atanasie, au reuşit să controleze o mare parte a Bisericii din Răsărit. Pentru a-şi da pe faţă erezia, au convocat inclusiv ‚,sinoade ticăloase’’ în care au dat anatemei principiul ‚,deofiinţei’’ Fiului cu Tatăl, sau, ca cel de la Mediolan, după ce episcopii dreptei-credinţe fuseseră alungaţi din părţile Egiptului, pentru a-l condamna pe Sf. Atanasie.
Sfântul Nicolae Velimirovici sintetizează cel mai bine vitregiile prin care a trecut acest ierarh model: „Cu puţine răgazuri a fost prigonit de eretici toată viaţa lui. Dintre împăraţi, cel mai mult l-au prigonit Constanţius, Iulian şi Valens; dintre episcopi, Eusebius al Nicomidiei şi mulţi alţii. Dintre eretici, Arie şi urmăritorii lui. Atanasie a fost forţat să se ascundă de la faţa prigonitorilor lui, chiar şi într-o fântână, într-un mormânt, prin casele unor oameni şi în pustiu. De două ori a fost forţat să scape la Roma.  Puţini sunt sfinţii care au fost prigoniţi cu atâta sălbăticie şi duh de ucidere ca Sfântul Atanasie”.
Cu toate acestea a rămas tare în credinţă şi niciodată nu a fost descurajat de către duşmanii săi. Iată ce scria Sfântul Vasile cel Mare în epistola 82 (371/372) adresată Sfântului Atanasie cel Mare: „Când îmi îndrept privirile spre evenimentele de astăzi şi cercetez greutăţile prin care fiecare pas înainte e oprit, ca şi cum ni s-ar pune beţe în roate, ajung la totală deznădejde. Când însă mă întorc iarăşi şi privesc la Sfinţia ta şi mă gândesc la faptul că pe tine te-a rânduit Domnul să fii doctor al bolilor prin care trec Bisericile, atunci prind din nou curaj; şi din deznădejdea în care căzusem, mă îndrept iarăşi cu nădejde spre zile mai bune”.
Atanasie este una din cele mai puternice apariţii în istoria Bisericii. Nu s-a mai dat niciodată o hotărîre bisericească de importanţa deofiintei, de la Niceea, şi niciodată vreo hotărîre bisericească nu a mai provocat o luptă ca cea dintre niceeni şi antiniceeni. Fără îndoială, partida antiniceeană s-a despărţit în tabere adverse, caracterizate suficient prin numiri ca: anomei, omei, omiusieni. Dar continua lor opoziţie faţă de termenul homousios (de o fiinţă), de la Niceea, părea de neînvins. Atanasie stătea în fruntea niceenilor ca o stîncă în mare. De cinci ori a trebuit să plece în exil (cum am amintit mai sus) sau să fugă din ora­şul lui. Dar credinţa lui a rămas neclintită. El era pentru tot Răsăritul stîlpul Bisericii. El a sperat împotriva oricărei speranţe. Nu s-a îndoit niciodată de victoria finală a cauzei sale. Nu a cunoscut interese perso­nale. Persoana lui este ireproşabilă. Ura adversarilor a trebuit să recurgă la tot felul de minciuni. Nici critica timpului mai nou nu a putut descoperi în el nimic lipsit de nobleţe sau criticabil. Că a mai găsit răgaz pentru întinsa sa activitate literară e un lucru surprinzător. Cele mai multe din scrierile sale stau în slujba luptei sale. Dar în timpul lup­tei a întocmit şi scrieri de alt cuprins; şi unele destul de întinse, care, spre deosebire de tema luptei sale, urmăreau tendinţe ascetice şi de zidire sufletească. E neîndoielnic că nu i-a stat departe de inimă con­deiul. Dar totul în scrisul său stă în legătură cu tema sa favorită: întruparea Cuvîntului.  În aceasta constă în bună parte şi succesul hotărîtor al cuvîntului său.
Simţul său creştin se ridică peste afirmaţiile necredin­cioase ale adversarilor. Familiaritatea sa cu Sfînta Scriptură îi procură o bogăţie nesecată de argumente; ascuţişul natural al vederii sale ştie să doboare orice obiecţie şi tonul cald, înălţat, izvorînd din cea mai adîncă convingere are o mare forţă cuceritoare. Nu se arată ca un mare savant. Nu pune mare preţ nici pe forma estetică»-. Alipirea sa la tema principală a dumnezeirii Cuvîntului îl face adeseori să se repete. «Dar totdeauna expunerea sa se distinge prin claritate şi precizie»-. Fotie îi dă această notă: «E clar, neartificial şi simplu, dar plin de putere, de un conţinut dens şi de o consecvenţă şi de o originalitate cu totul minunată»-. (Biblio­teca, cod. 140). Atanasie a fost nu numai reprezentantul cel mai neînco­voiat, dar şi cel mai talentat avocat literar al Sinodului de la Niceea»”.
Atanasie a păstrat cum se cade Unimea – ca una ce se cuvine Dumnezeirii – şi a propovăduit adevărul despre cele trei chipuri, ca pe unele ce se potrivesc firilor lor deosebite, neamestecându-le nici într-una, nici despărţindu-le în trei, ci rămânând în hotarele dreptei credinţe şi ferindu-se deopotrivă de a se apropia sau a se împotrivi fără rost la una din aceste două greşeli.
Puţini sunt sfinţii care au fost prigoniţi cu atîta sălbăticie şi duh de ucidere ca Sfîntul Atanasie. Dar sufletul lui măreţ le-a îndurat pe toate cu răbdare pentru dragostea lui Hristos iar la sfîrşit a ieşit biruitor din toate chinurile lui îndelungate şi teribile. Sfîntul Atanasie a trebuit să sufere pînă la sânge pentru acel adevăr, pînă în anul 373 după Hristos, cînd Domnul i-a dăruit odihna în împărăţia Sa, ca unui rob iubit al Său.

Anunțuri

Opinia ta conteaza!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Copyright © 2012 Studentocratia. Toate drepturile rezervate.