Sfântul Vasile cel Mare

S-a născut în anul 329 (330) într-o familie evlavioasă de aristrocaţi, în Cezareea Capadociei. Despre tatăl său, Vasile cel Bătrân, ştim că a fost profesor de retorică, iar despre mama sa doar că se numea Emilia.
Evlavia creştină, sub acoperământul căreia trăia întreaga familie, se datora, bunicii sale dinspre tată, Macrina cea Bătrână ( pentru a o deosebi de Macrina cea Tânără, nepoata sa şi sora Sfântului Vasile). Au fost zece fraţi, dintre care trei vor ajunge episcopi, Vasile, Grigore de Nyssa şi Petru de Sevasta.
A inceput educaţia sub îndrumarea tatălui şi a surori sale, Macrina cea Tânără. Mai târziu, studiază în şcolile din Cezareea Capadociei, Constantinopol şi, în final, în Atena, unde se împrietenește cu vitorul mare ierarh Grigrorie de Nazianz. Aici petrece, probabil, cinci ani, până în 356(357). Este botezat în anul 357 şi la scurt timp după aceastea, Sfântul Vasile intră în monahism şi face o primă împărţire a averii sale, după care pleacă într-o lungă călătorie pentru cunoaşterea vieţii monahale în Egipt, Siria, Palestina şi Mesopotamia. Întors acasă, se retrage la mănăstira înființată de el, undeva în Pont, pe malul râului Iris, nu departe de satul Annesi. Acolo scrie principiile de organizare ale vieţii monahale de obşte, concretizate în cele două grupe, Regulile mari şi Regulile mici şi, de asemeanea, pune bazele “Filocaliei” împreună cu prietenul său, Grigorie.
În anul 364 este chemat de episcopul său, Eusebiu pentru a fi hirotonit preot şi a i se încredinţa un rol important în pastoraţia eparhiei. Patru ani mai târziu , adică în anul 368, când populaţia din Cezareea Capadociei se confruntă cu o foamete cumplită, se ocupă personal de „asistenţa socială”, şi face o a doua împărţire a averii sale către săraci. În anul 370 este ales episcop al cetăţii. Hirotonirea sa se pare că a avut loc pe 14 iunie.
Duşman neîmpăcat al arienilor, intră în conflict cu împăratul Valens, fapt ce atrage după sine divizarea eparhiei în două, cu scopul de a-i diminua autoritatea şi influenţa. Cu toate acestea, el continuă să poarte de grijă tuturor celor năpăstuiţi de soarta din Cezareea Capadociei. Activitatea sa socială, pastorală sau dogmatică cu greu îşi poate găsi egal în întreaga istorie patristică şi postpatristică. A înfiinţat: azile, case pentru oaspeţi, spitale, orfelinate, şcoli tehnice şi alte asemenea aşezăminte. Toate acestea la un loc sunt cunoscute sub numele de ” Vasiliada „.
A fost un suflet mare, cu o minte pe cât de laborioasă, pe atât de precisă şi de exactă. A luptat pentru alinarea suferinţelor celor mulţi, nefăcând discriminare între oameni şi credinţele lor. A rămas în istoria cultului creştin prin Sfânta sa Liturghie, ce se săvârşeşte de zece ori în cursul anului bisericesc.
O muncă uriaşă, desfăşurată pe parcursul unei vieţi relativ scurte, pentru că, Sfântul Vasile a trecut la cele veşnice pe 1 ianuarie 379, la doar 49 de ani, fiind numit încă de pe atunci cel Mare.
Sfăntul Vasile cel Mare a scris foarte mult, dacă e să ne raportăm la scurta sa viaţă. Lucrările sale sunt de o importanţă capitală. Caracterul scrierilor sale a fost dogmatic, ascetic, omilii şi cuvântări, până la cele pedagogice, liturgice şi epistolare.
Una dinre lucrări este „Contra lui Eunomiu” în care condamnă eroarea gnoseologică a conducătoruli anomeilor.
O altă lucrare este „Despre Duhul Sfânt”.
Una dintre lucrări mai este :” Învățătulrile morale” – o colecţie de 80 de arătări formate din texte blibice”.
Una dintre cele mai însemnate lucrări ale sale este opera :” Regulile monahale”; „Regulile mari”, în număr de 55, sunt precepte sau norme cu privire la principiile fundamentale ale vieţii monahale, sub formă de întrebări şi răspunsuri, având o solidă bază scrispuristică: „Regurile mici”, în număr de 313, apar ca „răspunsuri scurte la anumite întrebări”.
Iar o altă lucrare este “Cele Nouă omilii la Hexaimeron”, în care comentează primele cinci zile ale Creaţiei. Autorul descrie atât puterea creatorului ,Dumnezeu, cât şi frumusețea creaţiei în sine.
Amintim, de asemenea : „13 omilii la Psalmi”; „24 de cuvântări” tratând teme de domenii diverse: dogmatice, morale, penegrice, etc.
Nu pot fi uitate: „Sfânta Liturghie”, care-i poartă numele, sau ” Molitfele” sale şi cele „366 de scrisori” ( păstrate în colecţia Migne), cu coninut variat: dogmatic, monahal, misionar sau ocazional.
În droctina sa Sfântul Vasile cel Mare vorbeşte despre faptul că : lumea a fost creată de Dumnezeu din nimic şi are un început şi un sfârşit.
În legătură cu cunoaşterea lui Dumnezeu, Sfântul Vasile cel Mare respinge conceptele arienilor şi pnevmatomahilor potrivit cărora Dumnezeu poate fi cunoscut în Fiinţa Sa.
Tot în doctrina Sa Sfântul Vasile cel Mare vorbește şi despre Sfânta Treime.
Sfântul Vasile cel Mare a fost nu numai un teolog şi un ierarh de excepţie, ci şi un mare păstor de suflete. Şi-a dedicat viaţa slujirii aproapelui.