Interviu cu dl. lector univ. dr. Chiriac Mircea-Adrian, candidat pentru funcția de rector UO

1. Ce ar trebui să ştie studenţii despre dvs.? (O scurtă autobigrafie/caracterizare)

Chiriac Mircea-Adrian: Că le sunt prieten. Chiar în situații în care unii consideră că sunt dur, că sunt exigent, de fapt o fac pt binele lor. Mă consider a fi în aceeași barcă cu ei, le-o spun de multe ori, chiar dacă sunt interpretate lucrurile altfel. În momentul în care specializarea, facultatea, universitatea se află într-o imagine proastă datorită, să zicem, calității învățământului, sunt și eu în aceeași barcă, nu suntem în bărci diferite! Nu suntem adversari, chiar dacă sunt exigent și nu-i las să copieze, asta nu înseamnă că suntem adversari. Tot spre binele lor mă gândesc că o fac. Încerc să-i pregătesc cât mai bine, să îi fac să înțeleagă că sunt responsabili pentu ceea ce au ales, pentru profesia pe care au ales-o, pentru că de acum înainte de aceste lucruri depinde viața lor și calitatea vieții ce o vor avea. Pe scurt, suntem în aceeași barcă și încerc să am relații de prietenie. Problema vine la nivelul examenelor, atunci când prietenia de la ore dispare și când ar trebui, după mine, să existe o ștachetă minimă de care nu trebuie să facem rabat. Sigur că discuția poate fi ”La ce nivel punem ștacheta?”. După mine ar fi la nivel european, adică atâta timp cât vrem să lucrăm în sistem european, atunci ar trebui să avem o ștachetă europeană. Dacă punem o ștachetă românească sau orădeană s-ar putea să nu mai fie aceeași cu cea europeană.

 2. Ce părere aveţi despre OMECTS nr.3455 din 6 martie 2012?

N-am nicio părere. Ce părere să am? E o problemă juridică între ei, o pot regla cum vor ei. Nu văd de ce ar trebui să am o părere. Chiar dacă am, nu contează.

 3. Care este părerea dvs. despre studenţii din Oradea şi cât de bine pregătiţi credeţi că sunt ei?

Păi aici trebuie luat totul procentual. Dacă vorbim angro, atunci se poate cădea în populism sau se poate cădea în păcatul celălalt, respectiv pot să spun că sunt grozavi, competitivi sau pot spune că sunt ratați, că toți copiază, etc. Nu, trebuie vorbit procentual, trebuie să se facă distincția între un grup și celălalt. Din păcate, ștacheta este jos, se face un concurs de a-i trece pe studenți, pentru că finanțarea este pe student. Studenții știu asta, o simt, și atunci profită. Dar ca și nivel de pregătire suntem ca la un bufet suedez din care fiecare își ia ce vrea, cât vrea, și atunci, la final, din păcate sau din fericire, toată lumea are o hârtie. Problema se pune „ce faci mai departe cu hârtia?” -pentru că poți să pleci de la această masă suedeză sătul, iar acest sătul înseamnă că vei putea merge mai departe, sau poți să pleci flămând, și atunci va trebui să te oprești altundeva și să te apuci să mănânci ce-ți pică sau ce-ți alegi. Problema se pune că „De ce ai stat la bufetul suedez atâta timp și n-ai mâncat?”. Satisfacția mea profesională din ultima vreme a fost că am fost chemat în Paris la o clinică privată, de foști studenți, care au deschis drumul la această clinică din Paris. Înainte, chiar și stafful medical avea părerea că românii sunt țigani. Atunci când au apărut acești primi, prima -de fapt- și s-au adus unul pe altul și au ajuns 4 la număr, m-au chemat apoi pe mine și am putut evalua, cu mândrie, că sunt performanți, că le sunt recunoscute meritele, că au trecut de stadiul de „țigani” și că sunt cu adevărat profesioniști. Și atunci normal că se poate trage concluzia că toți sunt buni. Ei, nu e chiar așa, există și cealaltă categorie care pe plan local ne face să strâmbăm din nas atunci când citim ziare de „sorbonei”. Iar pe plan internațional s-ar putea chiar să se descurce. Calitatea românului este aceasta: de a se descurca! El face parte dintr-un popor inteligent, în principiu, cu o inteligență nativă, care însă, dacă nu este bine direcționată, dă în șmecherie și descurcăreală. Cât timp poți să păcălești rămâne de văzut!

4. Cum vedeţi rolul studenţilor în forurile decizionale şi executive ale universităţii şi ce pondere va avea opinia lor în mandatul dvs.?

Aici, în primul rând, depinde de student. Eu încerc întotdeauna să-i fac să conștientizeze puterea pe care o au. De faptul că ei pot cere ceva, unit, și ceva care este în limitele bunului simţ şi a progresului tuturor. Dar putem da exemple de la cele mai mici, dacă ne uităm în sala asta putem zice: „Noi nu vrem să facem ore în sala care nu este zugrăvită, care are igrasie”. Dacă mă duc eu ca şi cadru didactic la şefii mei, ori mă pasează frumos şi diplomatic, ori, dacă mă duc cu cereri mai intempesive s-ar putea să îmi dea peste nas sau dacă ameninţ: „eu nu îmi mai fac orele în condiţiile acestea” ar putea să-mi spună „La revedere”. Altfel s-ar pune problema dacă s-ar duce reprezentantul studenţilor, care să fie susţinut de majoritatea studeţilor. Sunt convins că, dacă se insistă şi se urmăreşte problema, se poate rezolva şi sala s-ar putea zugrăvi. A fost doar un exemplu minor. Se poate ajunge chiar la a nu mai dori un cadru didactic, se analizează. Studenţii nu ştiu ce putere au. Ponderea? Ponderea este de 25% din totalul voturilor. Dacă şi le exprimă. Însă trebuie să gândim problema nu neapărat matematic, ci la faptul că studentul este partenerul nostru şi ponderea ar trebui să fie de 50%.


5. Ce înţelegeţi prin conceptul de „educaţie centrată pe student”?

E o lozincă folosită de toţi. Problema este cum se aplică aceasta, cât de mult poţi să faci diferenţierea la oră, la nivel de grupe, de linii de studiu. Dar în momentul în care avem un sistem de credite transferabile care îl vede pe student într-o mică turmă, îl bagă într-o mică turmă, respectiv anul, atunci este oarecum circumspect ceea ce se înţelege prin educaţie centrată pe student. Studentul nu este lăsat să aleagă, i se bagă sub nas un contract care este aproape gata completat şi i se dictează ceea ce să completeze şi i se vâră sub nas nişte opţionale, iar alea, de multe ori, sunt direcţionate în aşa fel încât se merge cu turma şi nu cu studentul; în loc să-l laşi pe student să fie fiecare cu viteza lui de studiu, să-l laşi să-şi aleagă materiile din calupul celor 3-4 ani de studiu, sigur, respectând condiţionările care se fac pe planul de învăţământ. Nu poţi să faci o disciplină dacă nu ai promovat o alta care avea bazele acelei discipline ce o doreşti. Dar, în afară de aceste condiţionări, ar trebui lăsat să-şi aleagă materiile. De ce 30 de credite? Poate vrea să facă un singur curs, poate vrea să facă două cursuri. De ce să-l amendezi? Şi plata ar trebui să se facă în funcţie de numărul de credite aferente fiecărei materii pentru că creditele dau nivelul plăţii. Deci, dacă vreau să fac o disciplină cu 5 credite, atât mă angajez că fac în acest semestru, atâta plătesc. E altă chestie dacă am promovat sau nu. N-am promovat? Mai plătesc o dată şi refac materia. În felul acesta nu mai există ani, astfel studentul poate să îşi termine facultatea în cât timp vrea el, fără să fie penalizat, fără repetenţie, deşi se spune că sistemul de credite nu este repetenţie. E o lozincă, în momentul în care nu treci examenul cu „turma” ta, deja începi să fii penalizat. În partea cealaltă ar putea studentul să meargă într-o viteză mai mare, adică cine vrea să termine mai repede îşi ia mai multe discipline într-un semestru, respectiv mai multe credite, plăteşte mai mult dacă este la cu taxă, dar are şansa să termine mai repede studiul decât cel care merge, să zicem, în ritmul normal. I se spune sistem de credite pentru că nu exista an, este divizat pe semestre, dar noi tot vorbim de ani. „Ce an eşti?” -„Anul I sau anul II”. N-ar trebui, ci ar trebui: „Sunt student al universităţii, al facultăţii…!”. Ar trebui să se pună întrebarea „Câte credite mai ai până să intri în licenţă?” nu „ Ce an eşti?”. Este un sistem de credite transferabil pe care noi l-am imprumutat, nici măcar în litera lui nu l-am respectat, cât despre spiritul lui… suntem departe de spiritul de aplicare al acestui sistem de credite transferabile. Iar păcatul este că în loc să-l vedem pe student ca un partener, ca un adult cu care discutăm, căruia îi dăm responsabilitatea de a alege, îl conştientizăm, noi îl dădăcim, îi dăm mură-n gură, ce să facă, când să facă, care ar fi ordinea. Una ar fi să-l consiliem, să-i dăm informaţiile necesare, iar el să aleagă în cunoştinţă de cauză şi alta este să-i băgăm pe gât nişte discipline, unde nici acolo nu are el multe de comentat. Fiecare profesor face ce vrea el, iar studentul are mai puţine şanse de a regla. Chiar şi după ce termină şi este un absolvent în câmpul muncii, nu avem un feedback clar.

 6. Care va fi primul proiect pentru studenţii pe care îl veţi implementa dacă sunteți ales rector?

Păi asta despre care am vorbit, creditele transferabile, să încerc să conştientizez. Sigur că nu eu sunt decidentul, eu doar ridic întrebarea, o arunc în mediul universitar, explic beneficiile, avantajele proiectului, iar rezultatul este în funcţie de presiunea pe care o vor exercita studenţii cu puterea pe care o au, şi de care trebuie să-şi dea seama că o au, iar factorul de decizie va fi senatul, unde sunt şi studenţi. Mă gândesc că vor fi şi cadre didactice care vor înţelege avantajele unui sistem de credite flexibil şi făcut în adevăratul spirit al lor, al transferurilor.

 7. Ce proiecte aveţi pentru promovarea imaginii universităţii şi pentru atragerea noilor generaţii de studenţi la universitatea noastră?

În primul rând să-i asigur că Universitatea are o conducere care îi ascultă, care îi încurajează, care este echidistantă, care aplică şi respectă regulile jocului. Că se cere exigentă, calitate astfel încât să fie mândri de diploma pe care o au, să fie siguri că şi generaţiile care vor urma vor avea o diplomă care este acoperită de calitate şi că se vor putea mândri că au absolvit Universitatea din Oradea şi peste 10 ani, şi peste 20 de ani, atâta timp cât bazele creşterii calitative pe care o doresc începând din legislatura care sper să urmeze cu numele meu de rector, să se aplice această creştere calitativă. Sigur, prin aceasta vom stopa poate plecarea studenţilor spre alte universităţi cu tradiţie, mai de valoare, iar pentru cei care oricum nu aveau de gând să respecte nici regulamente, nici calitate, pierderea nu cred că este atât de mare. Mai bine să se facă alte universităţi de râs cu ei decât să ne facem noi.


8. Care credeţi că este rolul studenţilor străini în universitatea noastră? Aveţi vreun proiect prin care aceştia să fie atraşi să studieze la noi?

Pe lângă banii pe care îi aduc şi pe lângă faptul că toţi îi vedem ca pe nişte pui de jumulit, sigur, care însă nu sunt deloc de neglijat, transferul, interculturalitatea care se creează prin transferul dintre ai noştri şi ei poate este de mai mare câştig în ceea ce priveşte studentul. Sigur, în ceea ce priveşte universitatea, ne gândim mai mult la partea financiară. Partea financiară care pentru cadrele didactice înseamnă să câştige mai mult, să se dedice mai mult profesiei didactice, asta însemnând să se pregătească mai bine într-o limbă străină, deci înseamnă un câştig şi pentru studentul român, implicit. Ce proiecte am? Am ca şi proiecte doar la nivelul dorinţei de susţinere şi încurajare, pentru că fiecare departament trebuie să realizeze faptul că a deschide linii de studii în limbi de circulaţie internaţională le face lor un bine în primul rând. Eu nu pot să le impun, de la nivel de rectorat. Nici măcar senatul nu poate să impună unui departament ce să facă. Dar în momentul în care vor conştientiza că e o sursă de venit, atunci nu pot decât să-i spijin şi să-i încurajez.

9. Cum îi veţi ajuta pe studenţii care absolvă cursurile universităţii să îşi găsească un loc de muncă? Aveţi vreun proiect de colaborare între universitate şi patronate?

Nu am niciun proiect de colaborare. Sigur, aceste proiecte se pot face, dar nici măcar asociaţia patronală nu poate să-l oblige pe acel patron să angajeze un student proaspăt absolvent. Se cere experienţă, experienţă pe care nu o poţi face numai dacă lucrezi în timpul studenţiei sau eşti voluntar.

 10. Ce planuri aveți în eventualitatea în care nu veți fi ales ca rector?

Toate interviurile luate candidaților au fost înregistrate, dar din cauza unor probleme tehnice întâmpinate în timpul interviului n-am putut înregistra răspunsul la ultima întreabare adresată domnului Chiriac! Ne cerem scuze, redacția Studentocrația.

Anunțuri

Comments

  1. FELICIA says:

    BUNA DOMNU MIRCE SINT FELICIA DIN PARIS SI VREU SA VB CU DUMN DACA SE POTE DATI ACEPT PE FACEBOK VAM TRIMIS INVITATIA SINT ALEXIA PE FACEB

    Apreciază

Opinia ta conteaza!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Copyright © 2012 Studentocratia. Toate drepturile rezervate.