Interviu cu dl. prof. univ. dr. ing. Ioan Felea, candidat pentru funcţia de rector UO

  1. Ce ar trebui să ştie studenţii despre dvs.? (O scurtă autobiografie/caracterizare)

Ioan Felea: Lucrez la Instuţia de învăţământ superior, care acum se numeşte Universitatea din Oradea, de peste 34 de ani, din 1978. În 1990 am fost unul dintre cei care au sprijinit înfiinţarea Universităţii din Oradea, am fost un co-fondator, însă recunosc meritele rectorului şi în perioada respectivă, care a fost iniţiatorul şi fondatorul. Sunt anumite lucruri unde a greşit, dar meritele trebuie recunoscute. Am obţinut gradul de profesor universitar în 1992, conducător de doctorat din 1994, am fost decan al Facultăţii de Energetică, director de departament, directorul şcolii doctorale, din 2007 prorector de cercetare, calitate şi doctorate. Din 2007 am coordonat elaborarea strategiei de dezvoltare, cercetare, calitate, care au contribuit la schimbare imaginii universităţii, ca urmare a evaluării ARACIS şi Asociaţia Europeană a Universităţilor. Prin urmare, cred că studenţii au suficiente date să constate că am o experienţă în managmentul universitar. Cunosc contextul actual al Universităţii, al României. Studenţii ar mai trebui să ştie un lucru: ceea ce am scris în programul managerial este realizabil, nu au fost scrise doar ca să fie scrise, ca să iau un avans într-o cursă, ci sunt lucruri care se pot realiza.

2. Ce părere aveţi despre OMECTS nr.3455 din 6 martie 2012?

Am regretat faptul că nu a fost confirmat dl. Antal, eu am declarat de mai multe ori că eu şi cu siguranţă o parte din colegii mei lucrăm mai bine într-o perioada de stabilitate. NU am ţinut neapărat să fiu rector al Universităţii, am acceptat formula cu dl. Antal rector, eu fiind înscris în echipa lui, urmând a fi prorector, preocupat în continuare cu aceleaşi probleme ca şi acum, pe care le cunosc foarte bine. Ideea este să avem o echipă, care să ştie ce trebuie făcut pentru Universitate. Sigur că regret faptul că nu a fost confirmat, bănuiesc că este fundamentată legal infimarea şi în această situaţie trebuie să mergem mai departe.

3. Care este părerea dvs despre studenţii din Oradea şi cât de bine pregătiţi credeţi că sunt ei?

Nu sunt mai puţin pregătiţi sau altfel decât studenţii din alte centre universitare, inclusiv din cele tradiţionale. Studenţii noştri după absolvire îşi găsesc un loc de muncă în aceeaşi măsură ca şi studenţii din alte centre universitare. Există o statistică, afişată pe site-ul Universităţii: pe licenţa integrare în piaţa muncii, în domeniul pe care l-a absolvit, depăşeşte 60-70%, iar la masterat proporţia este mai mare. Orice activitate necesită o analiză şi toate pot fi îmbunătăţite.

4. Cum vedeţi rolul studenţilor în forurile decizionale şi executive ale universităţii şi ce pondere va avea opinia lor în mandatul dvs?

În conformitate cu legislaţia şi cu Carta UO, studenţii fac parte în primul rând din Senatul universităţii, Consiliile facultăţilor şi Comisiile de specialitate ale Senatului şi Consiliilor.  Studenţii sunt implicaţi în procesul de decizie din cadrul Universităţii. Există o obligativitate înscrisă în Programul de politici pentru a acorda curicula universitară la cerinţele mediului socio-economic, a compatibiliza cu cerinţele europene. Dacă voi fi ales rector, voi urmări acest aspect, va exista o relaţie permanentă între conducerea universităţii şi studenţi.

5. Ce înţelegeţi prin conceptul de „educaţie centrată pe student”?

Este acel gen de educaţie superioară, adaptată la cerinţele studentului văzute atât prin prisma personală, cât şi prin prisma abilităţilor, competenţelor, pe care trebuie să le ştie. Conceptul se poate obţine printr-un contact direct cu studenţii privind învăţământul, inclusiv o anumită technologie ar putea fi utilizată pentru cursurile pe care le facem, aplicaţia de teren, o technologie adaptată la cerinţele studenţilor, prin adaptarea modului de parcurgere al programului analitic.

6. Care va fi primul proiect pentru studenţi pe care îl veţi implementa dacă sunteţi ales rector?

Primul proiect este redarea Clubului studenţesc în administrarea studenţilor, şi, în paralel, redarea cantinei.

7. Ce proiecte aveţi pentru promovarea imaginii universităţii şi pentru atragerea noilor generaţii de studenţi la universitatea noastră?

Cea mai bună promovare este seriozitatea, profesionalismul, seriozitate dovedită în interiorul Universităţii, prin acţiuni care sunt menite să crească calitatea procesului de învăţământ şi rezultatele cercetării. Nu propun o promovare agresivă prin care să organizez conferinţe de presă şi să afirmăm ce am făcut, ce vrem să facem, ci o promovare bazată pe realizări, care să fie constantă. De către mediul extern, de către studenţi, de către colegii noştri.

8. Care credeţi că este rolul studenţilor străini în universitatea noastră? Aveţi vreun poiect prin care aceştia să fie atraşi să studieze la noi?

Deocamdată studenţi străini avem doar la Facultate de Medicină, cum se ştie, sunt mulţi studenţi care vin un semestru, un an, în mobilităţi, dar UO se va integra obligatoriu în spaţiul european al cunoaşterii, al cercetării. Trebuie să ne pregătim să acredităm tot mai multe proiecte în limbi de circulaţie internaţională, atrăgând astfel cât mai mulţi studenţi, care să înveţe în paralel cu studenţii noştri.

9. Cum îi veţi ajuta pe studenţii care absolvă cursurile universităţii să îşi găsească un loc de muncă? Aveţi vreun proiect de colaborare între Universitate şi Patronate?

Sunt implicat în relaţia cu comunitatea locală, fiind şi consilier local, deja anumite proiecte există în comun, la care unii dintre absolvenţii noştri au lucrat, în special în domeniul energetic. Am elaborat împreună proiecte la care au participat şi studenţi. Am înscris în program că vom înfiinţa Departamentul pentru relaţii cu mediul socio-economic ce va realiza legături, va identifica posibilităţi de practică (pentru că aici suferim), va identifica necesităţile privind racordarea planului de învăţământ la solicitările beneficiarilor, va avea posibilitea de a încheia contracte de cercetare unde pot lucra studenţii, şi pe bazele lor au atuuri de a se integra. Rectorul, în primul rând, are grija finanţării Universităţii şi mă voi ocupa de relaţia externă a universităţii, cu ministerul,  cu parlamentarii din zonă, comunitatea locală, primărie, consiliul judeţean, prin naturi funcite va trebui să amplific această relaţie şi consecinţa va fi aceea a unei mai bune colaborări cu mediul respectiv.

10. Ce planuri aveţi în eventualitatea în care nu veţi fi ales Rector?

Să lucrez în continuare la UO, funcţia administrativă este doar o componentă, voi avea mai mult timp pentru latura  profesională în cadrul departamentului, mă voi ocupa mai mult de cercetare.

AI PÂNĂ LA 220 DE LEI REDUCERE LA PRIMA REZERVARE!

Opinia ta conteaza!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyright © 2012 Studentocratia. Toate drepturile rezervate.