The Other Space

Scris de Lect.univ.dr. Baciu Urzică Corina – Facultatea de Arte Vizuale
Urmare a invitaţiei din partea ziarului Studentocrația, dorim să facem cunoscut celor interesaţi şi bănuim că nu sunt puţini, o parte din munca de creaţie a absolvenţilor de la Facultatea de Arte Oradea, Departamentul de Arte vizuale, programul de studiu Arte Decorative.
Prima colecţie pe care o prezentăm, “The Other Space”, aparţine absolventei Kerekes Anita şi a fost realizată în cadrul lucrării de licenţă de la programul de studiu amintit, promoţia 2011, fiind coordonată de lector univ. dr. Baciu Corina.
Demersul tinerei absolvente explorează o relaţie interesanta între arhitectură şi costum prin punctarea unor similitudini, căutarea unor principii comune şi transferuri de formă şi ritm. Apropiindu-se sensibil de caracteristicile arhitecturii chineze, Anita Kerekes a extins noţiunea de casă-adăpost la cea de costum-adăpost în jurul corpului, în cazul colecţiei de faţă veşmântul având funcţia de strat protector în jurul corpului uman. “Există o relaţie între arhitectură şi costum, spune Anita, pentru că amândouă recurg la principii constructive bazate pe geometrie, uzează proporţiile umane şi reprezintă, în ultima instanţă, învelişuri protectoare în jurul corpului uman. Cele două, moda şi arhitectura, gravitează în jurul proporţiilor umane, ambele sunt suprapuneri successive de straturi şi materiale în jurul fiinţei umane. Ele protejează simbolic şi nu numai.”
În demersul ei, Anita a dorit să aducă mai aproape de noi gândirea îndepărtată a Orientului, ca o alternativă pentru devalorizarea vieţii spirituale în societatea de consum în care trăim. Îndepărtându-se de latura comercială a modei, absolventa a urmărit să pună accentul pe conceptul şi mesajul veşmintelor. În viziunea Anitei, costumul poate fi mai mult decât o marfă comercială care exprimă statutului social, latura utilitară retragându-se în favoarea exprimării prin formă şi culoare.
Costumele se apropie de cele promovate prin performance, devenind micro-spaţii în care te poţi refugia, lăsând loc unei scufundări mai profunde în sine. Absolventa a ales să exploateze aceasta ramură a modei (performingul de costum) în care fuzionează moda, sculptura şi arhitectura deoarece i-a oferit o mai mare libertate de exprimare, fără a fi nevoită să ia în considerare constrângerile alcătuite de tendinţele sau regulile convenţionale din modă.
“Chiar dacă piesele mele nu sunt piese pret-a-porter şi nu sunt gândite ca o investiţie pentru un profit financiar, eu cred că am câştigat în dezvoltarea concepţiei mele plastice…” spune Anita. “Mi-am dat seama pe parcursul acestei experienţe că moda nu are limite şi că orice se poate realiza, că orice merită încercat, chiar dacă uneori aceasta înseamnă şi unele compromisuri. Aş putea spune că în cazul unui începător în domeniul modei, este benefică lipsa banilor, deoarece eşti obligat să faci totul singur, existând astfel posibilitatea de a învăţa şi evolua.”
Crearea colecţiei a însemnat mai ales experimentare, realizarea pieselor şi prelucrarea materialelor prin tehnici de vopsire, decolorare, intervenţii picturale, termocolare şi alte tehnici personale aparţinând în totalitate autoarei.
Experienţa dobândită cu ocazia elaborării lucrării de licenţă a clarificat Anitei aria de preocupări şi i-a sugerat direcţii noi de dezvoltare plastică, pe care credem că va reuşi să le ducă mai departe în lucrările viitoare. De fapt, rezultatele Anitei sunt urmările seriozităţii şi consecvenţei pe care le-a dovedit pe parcursul anilor de studiu, nu doar în realizarea colecţiei, lucru apreciat prin calificative foarte bune de către întreg colectivul de cadre didactice.

AI PÂNĂ LA 220 DE LEI REDUCERE LA PRIMA REZERVARE!

Opinia ta conteaza!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyright © 2012 Studentocratia. Toate drepturile rezervate.