Chronicle

 Scris de Ionuţ Benea, Anul III, Istorie

Chronicle e genul de film ce se integrează într-un stil de filmare la modă în ultimii ani, pseudo-documentarul, reprezentat prin filmele de tip „found footage„. Mai exact proiectele de film care pot fi descrise ca documentare false, filmate din mână, ce reuşesc să redea acţiunea la un nivel foarte apropiat de realitate. Prin această tehnică, filmările sunt deseori mişcate, alerte şi uneori obositoare, dar care, în mod surprinzător, te conduc direct în mijlocul acţiunii.

Unul dintre marile avantaje ale acestui tip de peliculă se reflectă în bugete de realizare infime, ce reuşesc să aibă o profitabilitate ideală. Cel mai profitabil film din istoria cinematografului e reprezentat de unul din cele mai cunoscute filme horror filmate cu „handy-cam-ul” şi anume Paranormal Activity, care de la un buget de 15.000 $ a avut încasări de 107,901,736 $ (713.233%), detronând, astfel, ocupantul primului loc reprezentat de Blair Witch Project, lansat prin 1999 ce a reuşit cu un buget de $25,000 să aibă un profit de $248,639,099.

În general acest stil de filmare e rezervat genului horror: Cannibal holocaust (1980), fiind pionierul “pseudo-documentarului”, urmat de Blair Witch Project (1999), franciza REC, franciza Paranormal Activity, Cloverfield (2008) s.a.m.d. În general s-a mai recurs la inserarea de scene filmate mişcat în cadrul altor filme pentru a completa într-o anumită notă originală conţinutul acţiunii.

Chronicle nu are deloc un buget micuţ (12 mil. $), dar se regăseşte în descrierea de mai sus când vine vorba de caracteristicile de conţinut specifice unei abordări de filmare atractive din punct de vedere conceptual. Întregul jurnal video personalizat se desfăşoară în mediul şcolar tipic american, unde 3 tipi ajung să „contacteze” forţe telekinetice impresionabile care încet, încet schimbă datele problemei atunci când vine vorba de responsabilitatea de a le folosi.

Acţiunea creşte progresiv în intensitate, de la simpla dorinţă de-a filma momente din viaţa de zi cu zi până la o desfăşurare debordantă a evenimentelor într-o serie de întâmplări de domeniul fantasticului. Umorul tipic adolescentin e strecurat inteligent, încât să distragă atenţia de la eventuale nereguli din scenariul redat pe banda camerei de filmat, reuşind să dispară odată cu finalul ce capătă accente dramatice de neimaginat. Editat şi montat cu ajutorul frânturilor de scene tăiate şi adăugite pe parcurs ori o succesiune de cadre credibile ce mai apelează şi la scene fără imagine, dar cu sunetul pornit, ideal pentru a crea suspans şi mister în jurul anumitor întâmplări.

Succesul unor astfel de filme se poate explica prin modalitatea ciudată de a crea a şaptea artă, prin abordarea acelui ceva pe care nu îl vezi în fiecare zi, stârnind curiozitatea consumatorului de rând printr-o perspectivă atipică.