Samurul negru, ursul cafeniu

Scris de Larisa Todorici,Anul I, Litere

Jan Kozak, tradusă de Jean Grosu, Editura Albatros, Bucureşti,1989, 310 p.

Pasiunea pentru frumuseţea taigalei sălbatice l-a determinat  pe scriitorul ceh Jan Kozak să îi închine trei romane de excepţie: Mariana, Vânător în taiga şi Samurul negru, ursul cafeniu. Simplul fapt că a rămas fidel în toate cele trei opere aceluiaşi subiect dovedeşte devotamentul şi pasiunea pe care le are faţă de întinderile nesfârşite ale taigalei.

Autorul prezintă viaţa în acele ţinuturi dure, dar totodată fascinante, prin ochii inocenţi a doi copii: Helena (Helka) şi Saşa. Părinţii ei sunt biologi şi au sarcina să studieze taigaua din jurul lacului Baikal, mama studiază şi descoperă specii noi de licheni, tatăl este responsabil cu monitorizarea populaţiei de samuri.

Acţiunea romanului se axează în principal pe dramele trăite de cei doi copii: bucuria venirii pe lume a lui Lişită, câinele laikă siberiană al Helkăi, peripeţiile pe care cei trei le au împreună, moartea tragică a câinelui şi apariţia puiului de lup.

Geniul autorului reiese şi din modul în care, aproape insesizabil, creează acea legătură strânsă între cele două  personaje principale. Prin inocenţa lor cei doi ajung să fie legaţi de o iubire sinceră, neaşteptată.

“ Într-o  fracţiune de secundă se aşternu în jurul nostru o tăcere mormântală. I-am apucat mâna – frigea! Pentru o clipă degetele noastre s-au împletit… Pe urmă l-am îmbrăţişat   – da, l-am îmbrăţişat şi mi-am lipit buzele de buzele lui. Şi numaidecât am simţit strânsoarea puternică a braţelor sale… Şi când mi-am ridicat privirea i-am văzut ochii sclipitori, arzând iar ca două crîmpeie de smoală încinsă..

Am sărit în picioare şi am rupt-o la fugă fără să mă mai uit înapoi. Fugeam de durerea mea, de tristeţea mea, dar şi de o bucurie confuză ce se înfiripase în trupul şi în sufletul meu. “

Un alt punct forte al romanului îl reprezintă descrierile. Talentul autorului de a pune o bucăţică de suflet în fiecare peisaj sau întâmplare prezentată are rolul de a-i câştiga un loc în sufletul oricărui cititor.

“Vîntul sulfa adeseori cu o furie năpraznică, şuierând sălbatic, cu un scâncet tânguitor, printre crengile copacilor, de mult despuiate. Valuri defrunzeuscate se rostogoleau pe pământ, iar sub zadele golaşe se întindea un covor de ace cărămizii.”

Datorită pasiunii extraordinare pentru subiectul abordat, autorul reuşeşte să transmită emoţiile la un nivel foarte ridicat, îţi dă senzaţia că te afli în mijlocul acţiunii, că poţi simţi pe pielea ta fiorul şi energia momentului.

Recomand această carte tuturor celor interesaţi să cunoască frumuseţile ascunse ale magnificii taigale.