Scris de Alexandra Popovici, anul II, Ştiinţe
„21.000 de copii mor zilnic “ – aşa începea prezentarea unui proiect UNICEF la care am asistat zilele trecute. Impactul fost cu atât mai puternic cu cât a continuat: “din cauze care pot fi prevenite “. Acesta este un subiect mult discutat în organizaţia interguvernamentală a cărui obiectiv principal este prevenirea îmbolnăvirii copiilor şi dezvoltarea unui sistem de imunizare în acest sens, de asemenea îmbunătăţirea îngrijirii pre- şi postnatale, precum şi accesul la apă potabilă în zonele problematice şi nu în ultimul rând prevenirea infecţiei cu HIV.
Acum UNICEF a lansat o campanie prin care procesul de donare să devină mai facil, mai eficient şi constant. Este vorba despre proiectul „Face to face” care oferă posibilitatea de planificare mai eficientă şi pe perioade mai lungi, această acţiune fiind în beneficiul copiilor dezavantajaţi.
Avem posibilitatea cu toţii să devenim donatori lunari, prin simpla înregistrare la un oficiu BRD , cu ajutorul unui facer (agent) care va fi prezent pentru a oferi informaţii şi îndrumări clienţilor BRD. Suma minimă de donat este 10 lei, aceşti bani se transferă automat, lunar, din contul donatorului în contul UNICEF. Donatorul devine astfel “prieten UNICEF“, adică prietenul copiilor care aşteaptă o şansă la viaţă .
Aceasta reprezintă o oportunitate pentru noi toţi de a ajuta copiii defavorizaţi din România şi din alte ţări, iar suma de 10 lei poate să aducă spre exemplu un ghiozdan unui copil fără posibilităţi financiare. Datorită acestei donaţii, UNICEF poate ajuta copiii defavorizaţi să meargă la şcoală, poate să intervină imediat în cazul unei urgenţe cum au fost inundaţiile din România sau cum este acum foametea din Africa, sau să vaccineze mii de copii împotriva unei boli mortale.
Cu sprijinul oamenilor, UNICEF poate schimba viitorul a milioane de copiii care trăiesc în sărăcie, care se culca seara înfometaţi, care mor din cauza unor boli tratabile cum ar fi malaria, pneumonia, dizenteria etc. pentru că nu au acces la medicamente şi vaccinuri, care nu merg la şcoală sau care în anul 2012 îşi fac temele la lumina lumânării
Apreciez articolele pozitive dar nu ar strica sa aveti un corector in redactie care sa revizuiasca articolele pline de greseli de fond si nu numai (altfel initiativa laudabila)
ex:”Impactul fost cu atât mai puternic cu cât a continuat”- o gresala flagranta care iti taie toata pofta sa citesti articolul mai departe…Si greselile continua. Inteleg ca cei care scriu aici n-au nicio treaba cu scrisul dar un corector ar fi imperativ.
ApreciazăApreciază