Oscar 2012

Scris de  Ionuţ Benea,  anul  III,  IstorieÎn decursul zilei de astăzi, 27 februarie începând cu orele 3 A.M. renumitul festival de film şi-a premiat câstigătorii într-una dintre cele mai haioase gale de prezentare în compania experimentatului Billy Crystal, el fiind gazda premiilor Oscar pentru a-9-a  oară, un adevărat magnet pentru glume, cu lipici la public şi la fel de haios ca şi-n ediţiile trecute.

A 84-a ediţie de Oscar are în prim plan filmul The Artist, producţia franceză alb-negru ce aduce un tribut filmului mut al anilor ’20, o apariţie scenică surprinzătoare, reuşind să-şi câştige pe merit Oscarurile la categoriile de importanţă majoră, în cinstea filmelor din vremurile demult apuse. Dar să nu uităm de Hugo ce aduce de asemenea un tribut cinematografiei, fiind de fapt cu  această ocazie marele câştigător pe secţiunea tehnică.

Câştigătorii vor fi prezentaţi după numărul de statuete:

The Artist (5 Oscaruri)

 Cel mai bun film

Cel mai bun regizor (Michel Hazanavicius)

Cel mai bun actor (Jean Dujardin primul actor francez câştigător de Oscar)

Cea mai bună coloană sonoră (Ludovic Bource)

Cele mai bune costume (Mark Bridges)

Hugo (5 Oscaruri)

Cele mai bune efecte speciale

Cea mai bună editare de sunet

Cel mai bun mixaj de sunet

Cea mai bună imagine (Dante Ferretti, Francesca Lo Schiavo)

Cea mai bună scenografie (Robert Richardson)

The Iron Lady (2 Oscaruri)

Cea mai bună actriţă in rol principal: Meryl Streep

Cel mai bun machiaj

Beginners (1 Oscar)

Cel mai bun actor in rol secundar : Christopher Plummer

The Help   (1 Oscar)

Cea mai bună actriţă în rol secundar : Octavia Spencer

Midnight in Paris  (1 Oscar)

Cel mai bun scenariu original: Woody Allen

The Descendants   (1 Oscar)

Cel mai bun scenariu adaptat Alexander Payne, Nat Faxon, Jim Rash

A Separation   (1 Oscar)

Cel mai bun film străin: (Iran)

Rango  (1 Oscar)

Cea mai bună animaţie 

The Girl with the Dragon Tattoo  (1 Oscar)

Cel mai bun montaj: Angus Wall, Kirk Baxter

The Muppets   (1 Oscar)

Cel mai mai original cantecBret McKenzie (“Man or Muppet”)

Undefeated  (1 Oscar)

Cel mai bun film documentar 

Saving Face  (1 Oscar)

Cel mai bun scurt-metraj documentar

Fantastic Flying Book Of Mr Morris Lessmore  (1 Oscar)

Cel mai bun scurt-metraj animat

AI PÂNĂ LA 220 DE LEI REDUCERE LA PRIMA REZERVARE!

Opinia ta conteaza!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyright © 2012 Studentocratia. Toate drepturile rezervate.