Dragobetele: O sărbătoare cu tradiţie românească

Scris de Ramona Toda, anul I, Ştiinţe Economice, ECTS, grupa III     

 “O viaţă fără sărbătoare este ca un drum lung fără hanuri” spunea Democrit.

24 februarie. O simplă dată aparent. Dar ne spune ceva ? Normal că da. Cel puţin aşa ar trebui, să ne spună ceva, în special nouă românilor. E o zi de iubire, asta înseamnă că nu se poate uita, iubirea fiind un sentiment trăit de fiecare om în parte cel puţin o dată-n viaţă. Aşadar, 24 februarie este o zi de sărbătoare la români numită Dragobete. Să vedem atunci despre ce este vorba!

        Dragobetele… este o sărbătoare cu rădăcini slave de rit vechi celebrată în unele locuri şi pe teritoriul ţării noastre pe 24 sau pe 28 februarie, l, 3 si 25 martie. Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul sărbătorii Valentine’s Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. Etimologia cuvântului a fost dezbătută de numeroşi etnologi şi filologi, propunându-se variate explicaţii pentru originea sa. Dragobetele este o sărbătoare cu o tradiţie relativ nouă, având o „vechime” în jurul a 170-180 de ani de la pătrunderea ei în teritoriile româneşti şi păstrate cu precădere în nord-estul, sud-estul şi sud-vestul României. Dragobetele, zeul dragostei la românii de la nord şi sud de Dunăre este un zeu pastoral câmpenesc, codrean, este imaginat ca un tânăr frumos, puternic şi bun, inspirator al pornirilor senzuale, dar curate, al dragostei fireşti la animale şi oameni, fiind asemuit cu Eros al vechilor greci sau Cupidon al romanilor.

Pornind pe calea supoziţiilor etimologice Dragobetele ar proveni din slava veche, “dragu bâti” însemnând a fi drag. O altă ipoteza spune că numele provine din cuvintele dacice trago – ţap şi bete – picioare (pedes, în latina). Pierzându-se limba dacă, trago a devenit drago, iar pede – bete (cum se numesc cingătorile înguste, fâşiile ţesute). Ţapul simbolizează puterea de procreare, forţa vitală, fecunditatea. Însă culegătorii de folclor de la sfârşitul veacului al XIX-lea şi din prima parte a secolului al XX-lea au mai înregistrat şi alte denumiri pentru această sărbătoare, precum “Ioan Dragobete”, “Dragostitele”, “Sântion de primăvară”, “Cap de primăvară” sau “Cap de vară întâi”, dar şi “Dragomiru-Florea” sau “Granguru”. În unele tradiţii este numit fiu al Babei Dochia.

Tradiţia râmăne…

Este de la sine înţeles că această sărbătoare a românilor presupune anumite obiceiuri şi tradiţii. Câteva dintre ele ne spun că Dragobetele era ziua când fetele şi băieţii se îmbrăcau de sărbătoare şi, dacă timpul era frumos, porneau în grupuri prin lunci şi păduri, cântând şi căutând primele flori de primăvară. Fetele strângeau în aceasta zi ghiocei, viorele şi tămâioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le păstra până la Sânziene, când le aruncau în apele curgătoare. Dacă, întâmplator, se nimerea să găsească şi fragi înfloriţi, florile acestora erau adunate în buchete ce se puneau, mai apoi, în lăutoarea fetelor, în timp ce se rosteau cuvintele: “Floride fragă/ Din luna lui Faur/ La toată lumea să fiu dragă/ Urâciunile să le desparţi”. În dimineaţa zilei de Dragobete fetele şi femeile tinere strângeau zăpada proaspătă, o topeau şi se spălau cu apa astfel obţinută pe cap, crezând că vor avea părul şi tenul plăcute admiratorilor.

Se spune că dacă în această zi ai norocul să auzi pupăza, vei fi harnic tot anul, iar dacă plouă, primăvara va veni devreme şi va fi frumoasă. Fetele şi băieţii se strâng în cete pe dealuri, în apropierea satelor pentru discuta şi a lega prietenii. În jurul prânzului fetele coboară în sat şi fiecare băiat trebuie să urmeze fata care îi este dragă. În sudul ţării, această fugă a fetelor este numită “zburătorit”. În unele zone ale ţării, fetele şi băieţii se logodesc în această zi şi îţi jură credinţă unii altora. Chiar dacă nu are un iubit, o fată trebuie măcar să râdă şi să facă glume cu băieţii în aceasta zi pentru a se mărita în curând. Tradiţia spune că cei care se sărutau în aceasta zi erau meniţi să rămână împreună tot restul anului. În această zi, nu se coase, nu se spală, nu se merge la câmp, în schimb se face curăţenie în toată casa pentru ca zilele ce vor urma să fie pline de spor şi prospeţime. Aşadar să aveţi spor la curăţenie!

Fiind asociată cu Valentine’s Day, această sărbătoare se sărbătoreşte mai puţin, ceea ce nu e drept. Valentine’s Day este o sărbătoare preluată, pe când Dragobetele este 100% a noastră, a românilor. De ce să nu o sărbătorim? În plus, tot tradiţia spune că dacă într-un an nu se sărbătoreşte Dragobetele, atunci în anul următor tinerii nu se vor mai îndrăgosti. Un semn rău era şi dacă o fată sau un băiat nu întâlneau la Dragobete măcar un reprezentant al sexului opus, se spunea că în tot acel an nu vor avea iubiţi.

Nu doar din cauza acestor semne rele, dar şi din alte motive, subiective sau obiective, Dragobetele ar trebui să se sărbătorească şi să aibă o valoare chiar mai mare decat Valentine’s Day. Bineînţeles, dragostea este tot ce contează!

Să aveţi o zi de Dragobete plină de armonie şi iubire, să iubiţi şi să fiţi iubiţi!