Radu cel Frumos

Cutreierând site-urile cu tematică istorică, am dat peste nişte articole interesante de istorie medie şi m-am gândit să scriu şi eu ceva asemănător.

În urmă cu o săptămână, la facultate, din discuţie în discuţie, am ajuns la un personaj poate mai puţin cunoscut şi anume Radu cel Frumos. Cât era de frumos nu pot să vă spun…aparatul foto al secolului XV se rezumă la pensulă şi acuarele.

Mulţi poate aţi auzit despre el că a fost fratele vitreg al lui Vlad Ţepeş, pe care îl trădează pentru marea lui iubire -sultanul Mahomed al II-lea, iar când zic mare iubire nu mă refer la simpatie supus-sultan, ci la plăceri carnale şi nu puţini sunt cei care susţin această teză. Radu, băieţel cuminte, a fost trimis de tatăl său, Vlad Dracul, alături de Vlăduţ Ţepeş, fratele mai mare, la Adrianopol pentru a fi crescuţi în credinţa islamică şi a servi sultanului, fiecare după posibilităţi se pare. Tânărul Radu pare a fi fost preferatul sultanului (nu ne mirăm de ce…nici noi nu ne-am dori să ne trezim cu Vlad Ţepeş lângă noi în pat) şi a ajuns repede în ierarhiile milităreşti turceşti, primind in 1453 (fără a face aluzie la ajutorul dat turcilor la cucerirea Constantinopolului) comandamentul unui detaşament de ieniceri.
Domniile lui Radu n-au fost lungi dar au fost multe şi anume 4 la număr. Parcă a fost un antrenor de Liga I, tot adus şi schimbat ba cu Laiotă Basarab, ba cu Vlad Ţepeş, în funcţie de toanele patronului Mahomed al II-lea.Vlad, rămas singur cu boierii, îşi făcea de cap în Ţara Românească. A încheiat o alianţă împotriva Porţii cu Matei Corvin, fapt pentru care sultanul hotărăşte să îşi trimită armata la plimbare peste Dunăre. Cum turcii s-au pornit vara, au ocolit mlaştinile, iar zâna cea bună a românilor, ceaţa, nu părea să apară, Ţepeş a adoptat tactica „dai şi fugi” lăsând în urma lui doar pământ pârjolit şi apă cu esenţă de otravă. Precum la loto 6 din 49, domnitorului i-a ieşit mişcarea şi i-a fugărit pe cotropitori în galop până acasă la Adrianopol. Totuşi sultanul nu s-a lăsat cu una cu două, avea un „back-up plan”. L-a lăsat pe Radu cel Frumos pe tronul Ţării Româneşti, iar dacă Vlad s-ar fi gândit să se întoarcă, l-ar fi aşteptat Paşa de Nicopole angajat ca bodyguard personal. Lui Ţepeş oferindu-i-se ocazia să gândească problema la rece în temniţa lui Matei Corvin timp de 12 ani.

Sfârşitul nu se ştie sigur, nici locul de înmormântare, dar în concordanţă cu „tradiţia” vremii, s-ar putea să fi murit de „moarte naturală” cu parfum de otravă.

Sebastian Ciceu (Istorie, anul III)