De anul nou, Căminul nou !!!

După multe luni universitare de aşteptare, studenţii cazaţi în căminul C4 din bine cunoscutul complex „Înfrăţirea”, au fost mutaţi în căminul nou, din campusul Universităţii din Oradea (doar băieţii, se pare, până la acest moment; fetele vor mai aştepta până la toamnă sau poate până …când vor ocupa cealaltă aripă a clădirii căminului nou, încă în construcţie).

Am fost surprinşi să vedem că vom locui doar trei băieţi într-o cameră spaţioasă, cu ferestre mari, ce oferă o luminozitate sporită, dotată cu baie proprie, unele având chiar şi un mic balcon (spre fericirea celor care doresc să îşi mai aprindă câte o ţigară), coridoare tocmai bune pentru defilat şi oficiu pentru gătit.

Camera este dotată cu paturi, saltele, măsuţe pentru calculator/laptop, noptiere, dulapuri (spaţioase) pentru haine şi scaune pentru fiecare student. Cele două calorifere, din cameră şi din baie, sunt net superioare celor din  căminul C4, oferind căldură uniformă în întreaga încăpere.

Prin cele 6 prize montate în cameră s-a putut renunţa la prelungitoare şi alte improvizaţii de care aveam nevoie în căminul C4 (deoarece acolo era o singură priză) precum şi 2 prize pentru internet. Nu trebuie uitat faptul că fiecare cameră, coridor şi oficiu este dotat cu senzor de incendiu. Oficiul este dotat cu mobilier pentru vase, masă de gătit, urmând să se aducă reşouri şi nu în ultimul rând maşini de spălat rufe, ce vor fi amplasate într-un alt loc, bineînţeles.

Dar o dată cu mutarea în căminul nou, cum este cunoscut între noi, studenţii şi cadrele universităţii, au apărut şi micile probleme de genul „defectelor” descoperite rând pe rând de către unii colegi. Acestea încep de la canale de scurgere înfundate în unele băi (fapt ce a creat consecinţe neplăcute pentru unii colegii care au întâmpinat astfel de probleme) până la neînchiderea etanşă a uşilor termopan de la baie sau balcon şi problemele cu reţeaua de internet.

Aceste mici neajunsuri au fost rezolvate destul de repede prin insistenţa doamnei administrator la firmele care s-au ocupat cu montarea uşilor, scurgerilor şi nu în ultimul rând administratorului reţelei de internet. Doamna a verificat de nenumărate ori camerele şi a notat problemele sesizate de studenţi… O altă problemă, pe care o consider destul de serioasă este cea a parchetului. Suportul pe care este montat nu este unul drept, fapt ce va duce, din păcate, la degradarea mult mai rapidă a acestuia cu toate că este de calitate superioară. Nu numai că se va degrada mai repede, dar va trebui înlocuit. Vorbele românului „Alţi bani, altă cheltuială!”  şi „Graba strică treaba” sunt foarte adevărate şi inspirate.

Este un cămin frumos şi ar fi de dorit ca toate căminele studenţeşti să fie structurate şi dotate precum acesta, afară de părţile negative expuse, care aş dori să fie luate în seamă de conducerea Universităţii(lor), atunci când vor decide (sper să fie cât mai repede) să mai construiască un cămin pentru cei care vor să studieze la Universitatea din Oradea.

Mă întreb mereu, de ce nu se face un lucru bun încă de la început? Ar trebui să medităm, de la constructor până la intelectual, la vorba „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face!”. Calitatea lucrului bine făcut creşte prestigiul unei naţiuni, asta dacă avem nevoie de el.

Să ne bucurăm de condiţiile pe care ni le oferă Căminul nou al Universităţii din Oradea şi nu în ultimul rând să le întreţinem, pe cât putem,  pentru a se bucura şi generaţiile viitoare de ele!

Claudiu Pădurariu

Galeria de imagini:

AI PÂNĂ LA 220 DE LEI REDUCERE LA PRIMA REZERVARE!

Comments

  1. ma bucur ca in sfarsit au terminat macar o parte din noul camin
    se pare ca, conditiile sunt foarte bune, mai ramane sa ca studentii care locuiesc acolo sa aiba grija de ele
    „sa fie intr-un ceas bun”, vorba aia

    Apreciază

Opinia ta conteaza!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Copyright © 2012 Studentocratia. Toate drepturile rezervate.