Istorie pentru toți

Cu dorinţa de a scormoni puţin prin trecutul glorios al ţării noastre şi a scoate la suprafaţă un personaj din ciclul „mari personalităţi pe care lumea de atunci nu le-a înţeles”, m-am oprit de data aceasta la Despot Vodă, alias Ioan Iacob Heraclid, care după nume pare tot atât de român pe cât sunt eu american. Originea lui nu e nobilă, ba mai mult…aflăm că s-ar fi născut în 1511 pe insula Creta sau Samos, tatăl lui fiind marinar (şi să mai spună cineva că istoria nu e ciclică).

Cu ambiţii mai mari decât tatăl său, viitorul Vodă al Moldovei intră în slujba unui nobil grec cu titlul de despot de Samos şi Paros. Intrat la sufletul (şi portofelul) nobilului, acesta îi lasă pe patul de moarte titlul de moştenitor. Băiat oportunist, Ionică bagă certificatul în buzunar, ia titlul de principe de la bătrânul grec şi se îndreaptă cu buzunarele pline spre Franţa.

Cum Champs d’Élisés şi Turnul Eiffel nu se arătau încă în peisaj, iar Moulin Rouge-ul avea să facă furori doar peste 3 secole, băiatul nostru (ca orice om care se respectă) a mers la facultate. Cu mult fler şi carismă s-a apucat de medicină (el având din mama Grecie cunoştinţe despre literatură şi filosofie) şi cu mult curaj s-a căsătorit la vârsta de 36 de ani cu văduva unui prieten, posesoare a unui copil în vârstă de 2-3 ani care a avut ghinionul să se afle în preajma dulapului când acesta s-a prăbuşit „accidental” peste el. Ioan Iacob se jura că n-a avut nicio vină în timp ce îşi făcea bagajul în mare viteză pentru a părăsi Montpellier.

„Dispărut fără urmă” pentru câţiva ani, domnul nostru îşi face apariţia în lotul francez a lui Henric al III-lea pentru deplasarea de la Metz, unde avea să întâlnească echipa multinaţională a lui Carol Quintul. Fiind vedeta echipei şi profitând de un incident public („un omor accidental”), Carol îl transferă pe Ionică în echipa sa, beneficiind totodată de o promovare la rang de cavaler şi conte palatin.

Sătul de atâta luptă şi demoralizat că francezii le-au dat 3-0 ultima dată, personajul nostru hotărăşte că e momentul să se facă turist. Porneşte spre Wittenberg unde se reformează în idei protestante, urmează Danemarca, Suedia, Prusia şi pe urmă Polonia, de unde aruncă un ochi peste graniţă şi pofteşte la capra vecinului, alias Moldova lui Alexandru Lăpuşneanu. Mult nu stă pe gânduri şi trece la fapte, autoproclamându-se „văr din partea miresei” el va intra la curtea domnului moldovean împrietenindu-se cu „turnătorul şef”, boierul Moţoc şi pun de-o detronare, doar că Alex s-a lăsat mai greu. A doua încercare este sponsorizată de Albert Laski şi sustinută de un secui, un ungur şi un francez pe post de căpitani, dar tot fără succes. Mergând pe principul că a 3-a oară-i cu noroc, Despot cere împrumut de la Ferdinand un batalion de soldaţi rulaţi pe câmpurile otomane şi cu puţin noroc, la Verbia îi fură tronul lui Alex.

Sărac lipit pământul şi cu datorii pe la sultan şi la polonezi, Ioan-Vodă începe a bate monedă. Cum aurul şi argintul din visteria proprie lipsea cu desăvârşire, s-a gândit să apeleze la fondurile nerambursabile ale bisericilor şi mănăstirilor, indignate oricum peste măsură de politica protestantistă dusă de Despot.

Nici în plan extern situaţia nu era mai roz. Laski s-a supărat pe domnul moldovean şi-a trecut de partea lui Ioan Sigismund ameninţat de Vodă că îi va lua Cetatea Ciceului şi Cetatea de Baltă.

Taxele succesive şi nemulţumirea boierilor că nu mai aveau loc la ciolan, au grăbit căderea domnitorului. Coaliţia condusă de Ştefan Tomşa a stat 3 luni la porţile Sucevei, până când uşa domnului n-a mai rezistat buzduganului lui Tomşa, dar acelaşi lucru se poate spune şi despre dânsul.

După moda vremii, trupul a fost împărţit în două: capul împăiat şi trimis colet la sultan, iar trupul îngropat lângă Suceava cu inscripţia „Principele regesc Ioan Iacob Heraclidul, despotul, domnitorul Moldovei, sfârșește prin infamă recunoștință și trădare, omorât în mod de tot lamentabil la 9 noiembrie 1563. Odihnească în pace“.

Acţiunile acestui om nu trebuie condamnate ci trebuie privite din prisma mentalităţii de atunci şi în contrast cu realizările sale. Emite primul taler moldovenesc, are încercări de modernizare a aparatului administrativ şi de a reforma moravurile decăzute ale ţării.

Acesta este Despot-Vodă (1511-1563) – „om al Renaşterii”…

(Sebastian Ciceu,  Istorie, anul III)